Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Elenă că Serviciul Național de Meteorologie a emis un buletin meteorologic conform căruia în intervalul 11-14 iunie 2024 se vor înregistra temperaturi foarte ridicate în anumite zone.
Ministerul Protecției Civile și Crizelor Climatice avertizează că, în perioada menționată, va exista un risc crescut de incendii, îndeosebi în regiunile Attica, Peloponez, respectiv în Grecia continentală – zonele Viotia, Fthiotida și Fokida.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Începând cu 1 martie, Freshful by eMAG a deschis serviciul de livrare către aproximativ 150,000 gospodării (peste 320,000 consumatori) din Ploiești și alte 22 localități din Ilfov: Afumați, Berceni, Brănești, Căldăraru, Ciolpani, Ciorogârla, Clinceni, Cornetu, […]
Anul 2023 vine cu o schimbare pentru magazinul online Buy4Baby.ro, furnizor de produse pentru copii, preponderent din gama siguranței și protecției în casă. Datorită evoluției companiei, creșterii cifrei de afaceri și dorinței de a satisface […]
Comisia va furniza, în cadrul inițiativei DiscoverEU, permise gratuite pentru transportul feroviar unui număr de 60 000 de europeni cu vârste cuprinse între 18 și 20 de ani. Perioada de înscriere pentru a călători în 2022, […]
Be the first to comment