Rezervele valutare la BNR, în scădere

Sediul Băncii Naționale a României. FOTO Facebook
Sediul Băncii Naționale a României. FOTO Facebook

La 30 noiembrie 2022, rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 45.594 milioane euro, față de 46.291 milioane euro la 31 octombrie 2022.

În cursul lunii au avut loc următoarele operaţiuni:

Intrări de 2.187 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; alimentarea conturilor Ministerului Finanțelor (inclusiv sumele rezultate din emisiunile de obligațiuni ale Ministerului Finanțelor în valoare nominală totală de aproximativ 755 milioane euro); alimentarea contului Comisiei Europene și altele;

Ieşiri de 2.884 milioane euro, reprezentând: modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituțiile de credit la BNR; plăți de rate și dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută (inclusiv rambursarea emisiunii de obligaţiuni denominată în euro a Ministerului Finanțelor, în sumă de aproximativ 1.655 milioane euro) și altele.

Nivelul rezervei de aur s-a menţinut la 103,6 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 5.634 milioane euro.

Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 30 noiembrie 2022 au fost de 51.228 milioane euro, faţă de 51.786 milioane euro la 31 octombrie 2022.

Plăţile scadente în luna decembrie 2022 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor, însumează circa 205 milioane euro.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*