RE/MAX România deschide 6 noi birouri

RE/MAX România. FOTO Total PR

RE/MAX România, parte a liderului mondial în real-estate şi franciza numărul 1 la nivel global pe acest segment, își extinde rețeaua cu șase noi birouri, în orașe strategice din țară, atât în zone cu potențial de dezvoltare – Slatina, Mediaș, Bacău, cât și cu o piață imobiliară matură – Brașov și București. Anul acesta RE/MAX România și-a completat portofoliul cu noi francize și a ajuns, în prezent, la un număr de peste 60 birouri.

RE/MAX Area Experts, deschisă de Victor Coneschi în Slatina, Olt, este prima franciză a rețelei din județ, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care antreprenorul și-a propus să se axeze pe domeniul imobiliar. Specialist în vânzări și servicii HoReCa de peste 25 de ani, Broker/Owner-ul biroului a luat decizia de a alege RE/MAX pentru a-și dezvolta propriul business sub umbrela unui brand cu experiență îndelungată pe piața mondială în real-estate.

„Printre obiectivele mele se regăsesc educarea pieței imobiliare locale, respectiv schimbarea percepției asupra agentului imobiliar, alături de creșterea numărului de consultanți și proprietăți exclusive în portofoliu. Totodată, în cel mult un an, îmi propun să deschid o nouă franciză în Craiova”, a declarat Victor Coneschi, B/O RE/MAX Area Experts.

După ce a studiat mai multe oportunități de business în franciză, Lucian Bucur, Broker/Owner RE/MAX One, a ales domeniul imobiliar , pe care îl consideră cel mai stabil, asociindu-se cu Stefan Muller. Decizia de a colabora cu RE/MAX a venit ca urmare a compatibilității lor cu modelul de business al companiei. Astfel, aceștia au pus bazele primului birou din Mediaș aflat sub umbrela RE/MAX, iar ca obiectiv își propun urmarea îndeaproape a planului de afaceri stabilit împreună cu RE/MAX, încrezători fiind că le va aduce succesul dorit.

Pe o piață matură în real-estate, respectiv Brașov, Florin Maftei a deschis cea de-a cincea franciză imobiliară a rețelei – RE/MAX Unity. Misiunea sa este de a oferi cel mai înalt nivel de consultanță imobiliară celor interesanți și de a reprezenta un jucător de top pe piața locală de real-estate.

„Căutarea voastră este misiunea noastră! Ne dorim să fim alegerea tuturor brașovenilor în consultanță imobiliară. Ca parte a rețelei RE/MAX, suntem lideri în domeniu și oferim un mediu prietenos, expertiză și seriozitate în serviciile oferite”, a declarat Florin Maftei, Broker/ Owner RE/MAX Unity.

După o experiență de mai bine de patru ani în domeniul auto, Ștefan Asavinei, B/O RE/MAX Elite, a luat decizia de a-și schimba traseul profesional și a ales să se dezvolte în domeniul imobiliar. Acesta a deschis, astfel, a patra franciză RE/MAX din Bacău.

„Parteneriatul cu RE/MAX îmi oferă deja rezultate vizibile, de la suport, recunoaștere la nivel național și internațional, sprijin în formarea agenților imobiliari etc. În continuare, îmi doresc să creez un birou de elită, cu cei mai mulți  performeri, astfel încât să devenim un model de urmat, unde clienții să primească servicii de top”, a declarat RE/MAX Ștefan Asavinei, B/O RE/MAX Elite.

Cele mai recente birouri RE/MAX deschise în București – RE/MAX Extreme și RE/MAX Advisors  – sunt lansate de două antreprenoare fără experiență în real-estate, care au încredere în sistemul RE/MAX pentru noua provocare profesională. Alături de cele mai recent lansate francize, RE/MAX numără peste 22 de birouri în Capitală.

Georgiana Masgras-Irshidat locuiește de peste 16 ani în afara țării și activează ca avocat și antreprenor în Canada. Întrucât își dorește să revină în țară, aceasta a ales să își urmeze pasiunea pentru domeniul imobiliar și să investească în piața locală de consultanță.

„Am ales RE/MAX pentru că îmi doresc un partener puternic, cu expertiză, alături de care mă pot dezvolta rapid pe piața de real-estate, un domeniu vibrant și dinamic. Planul meu este să perfecționez un sistem prin care să ajut echipa să obțină cât mai multe reușite”, a declarat Georgiana  Masgras-Irshidat, B/O RE/MAX Extreme.

Roxana Turquin are experitză în domeniul financiar-bancar și a luat decizia de a deschide propria franciză RE/MAX fiind determinată de succesul brandului în România, precum și de evoluția și oportunitățile pieței de real-estate.

„Am hotărât să construiesc un business având încă de la început o bază solidă. Poate cel mai de apreciat avantaj din cadrul RE/MAX constă în echipa din spatele brandului, care te îndrumă pas cu pas și îți asigură tot suportul necesar pentru a avea succes”, a menționat Roxana Turquin, B/O RE/MAX Advisors.

Pe lângă planurile ce țin de încheierea cu succes a cât mai multor tranzacții, antreprenoarea are ca obiectiv formarea unei echipe stabile, de experți în domeniu, care să ofere cea mai bună reprezentare în unul dintre cele mai importante momente din viața clienților. De asemenea, țelul său este de a atinge standardele internaționale în ceea ce privește consultanța imobiliară.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*