Premier Catering & Events estimează, de Sărbători, o creștere de 20% a numărului de evenimente față de anul trecut

FOTO Sunday PR

Cu o experiență de peste 12 ani în evenimente și servicii de catering complete și personalizate, Premier Catering & Events a pregătit cele mai exclusiviste meniuri pentru petrecerile corporate sau de acasă din luna decembrie, inclusiv pentru Crăciun și Revelion. În 2021 Premier Catering & Events a onorat peste 200 de evenimente de sărbători, iar în acest an estimează o creștere de 20%.

După un an plin în care au organizat meniuri personalizate la peste 1000 de evenimente, Premier Catering & Events își surprinde clienții cu momente culinare unice și preparate tradiționale reinterpretate. Cei care vor să simtă bucuria sărbătorilor alături de familie sau colegii de serviciu, lipsiți de orice griji și stres, pot comanda simplu și rapid, telefonic sau online, meniurile personalizate de Crăciun sau Revelion, special pregătite de maeștrii bucătari Premier Catering & Events.

”În prezent, este mai ușor ca oricând să comanzi meniurile favorite. Prin doar câteva clickuri, poți alege platourile dorite din secțiunea specială din site destinată meniurilor de Crăciun și Revelion. De foarte mulți ani, Premier Catering & Events este un ajutor de încredere de sărbători. Tot ce trebuie să facă un client este să aleagă un meniu festiv, să plaseze comanda și să se bucure de cele mai delicioase aperitive, preparate tradiționale și internaționale atent pregătite pentru masa de Crăciun și Anul Nou.” a declarat Andreea Vasilescu, Director Vânzări Premier Catering & Events.

Premier Catering & Events satisface dorințele culinare ale clienților săi prin preparate atent ales și îi ajută să conceapă meniuri personalizate pentru mesele festive.  Clienții au posibilitatea să aleagă din cele două tipuri de meniu: bufet suedez sau platouri gata formate și să se bucure de preparate reinterpretate precum: jumări tradiționale în minitarte din aluat sărat, plăcintă cu jambon sau un nou tip de cozonac cu dulce de leche.

”Diversificăm permanent gama de produse, deoarece vrem să acoperim o varietate cât mai mare de gusturi. Avem clienți fideli care comandă constant de la noi, dar avem permanent și clienți noi, mulți dintre ei foarte tineri, care își doresc să experimenteze preparate noi în defavoarea celor tradiționale. Dacă anul trecut am onorat peste 200 de evenimente de sărbători, în acest an estimăm că o să depășim acest număr cu 20%. ” a completat Andreea Vasilescu.

Echipa de specialiști Premier Catering & Events respectă cerințele și eticheta de organizare a evenimentelor corporate sau private, astfel experiența pe care o au în acest domeniu îi plasează în topul celor mai bine cotate firme de catering din București și Județul Ilfov.

Premier Catering & Events este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de catering cu un portofoliu de peste 1200 de evenimente organizate pentru clienți de prestigiu precum Academia Română, Camera de Comerț și Industrie a României, Metro Romania, Scania România, Jidvei, Ambasada Republicii Bulgaria, Ministerul Culturii, Universitatea Politehnică din București, Oracle Romania și mulți alții.

Despre Premier Catering

Cu o experiență de peste 12 ani în domeniu și un portofoliu de clienți fideli, Premier Catering & Events a creat experiențe culinare deosebite în cadrul a mii de evenimente, de la cele restrânse în familie până la cele foarte ample tip corporate. Responsabilitatea, seriozitatea și adaptabilitatea în timp real la schimbări, raportul corect calitate – preț, au dus la evoluția constantă a business-ului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*