Peste 150 de milioane de lei pentru administrațiile locale prin Fondul de Dezvoltare și Investiții

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării. FOTO Ministerul Dezvoltării

Guvernul României a aprobat Ordonanța de urgență inițiată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru stabilirea unor măsuri privind finanțarea cheltuielilor aferente proiectelor de investiții din cadrul Fondului de Dezvoltare și Investiții (FDI). Astfel, autoritățile publice locale, care au depus cerere în acest sens pot primi finanțare. Suma totală a cererilor de finanțare este de 153.031.537 lei.

Prin Ordonanța de urgență se asigură cadrul legal pentru sursa de finanțare în vederea achitării sumelor cuvenite beneficiarilor Fondului, care au contracte de finanțare în derulare. Necesitatea aprobării OUG vine în contextul în care Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației are obligația să deconteze cheltuielile determinate de preluarea Fondului de la Comisia Națională de Strategie și Prognoză.

„Am reușit să deblocăm o serie de situații dificile pentru anumite administrații locale care se aflau în incapacitate de plată, după ce, în urmă cu doi ani, acestea au demarat proiecte ce ar fi trebuit decontate prin FDI. Fondul de Dezvoltare și Investiții a fost transferat de la Comisia Națională de Prognoză și Statistică, la Ministerul Dezvoltării, însă fără acoperire bugetară, ceea ce a dus la blocarea a câtorva sute de proiecte la nivel național. Era nevoie urgentă de deblocarea a peste 150 de milioane de lei pentru decontarea facturilor încasate de administrațiile locale pentru proiectele de investiții cuprinse în acest program”, a conchis ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, Cseke Attila.

Ordonanța de Urgență prevede, totodată, ca, în termen de 15 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare, beneficiarii proiectelor de investiții pentru care există contracte de finanțare în derulare să depună o solicitare de transfer a sumelor, însoțită de documentele justificative.

Totodată, conform OUG 1/2020 se decontează cheltuielile efectuate până la data de 9 ianuarie 2020, din contractele aflate încă în vigoare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*