One United Properties raportează o cifră de afaceri consolidată de 1,5 miliarde de lei și un profit brut de 524 de milioane de lei în 2023

Andrei Diaconescu & Victor Căpitanu, co-fondatori One United Properties

One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, raportează o cifră de afaceri consolidată preliminară de 1,5 miliarde de lei pentru anul 2023, înregistrând astfel o creștere de 30% față de 2022. Profitul brut a ajuns la 524 de milioane de lei, o creștere de 9% excluzând câștigul unic din achiziția negociată a Bucur Obor de 94,1 milioane de lei recunoscut în 2022. Profitul net se ridică la 443,2 milioane de lei, în creștere cu 9% față de 2022, excluzând evenimentul anterior menționat.

„Anul trecut a adus numeroase provocări pentru sectorul imobiliar la nivel global, însă One United Properties a prosperat, după cum o demonstrează numărul record de livrări și nivelul ridicat de pre-vânzări pentru dezvoltările aflate în prezent în fază de construcție. Politica noastră de recunoaștere a veniturilor garantează că vânzările rezidențiale nu sunt doar câștiguri imediate, ci se transformă în profitabilitate pe termen lung, pe măsură ce avansăm în fazele de construcție. Această abordare strategică, susținută de angajamentul nostru de a asigura o marjă de profit pe termen lung de 35% pentru toate dezvoltările este o dovadă a potențialului nostru solid de investiții. În ciuda obstacolelor întâmpinate de industrie, am reușit să menținem indicatorul loan-to-value la 28%, semnificativ sub media europeană de 50% din sectorul imobiliar. Capacitatea noastră de a menține un nivel atât de scăzut al îndatorării pe tot parcursul anului 2023, concomitent cu extinderea portofoliului, reprezintă un indicator clar al eficienței operaționale a companiei, al bilanțului nostru solid și al managementului prudent. Toate acestea creează premise excelente pentru ca anul 2024 să fie încă un an de creștere susținută pentru compania noastră”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.

Veniturile din segmentul rezidențial au atins 1,12 miliarde de lei în 2023, înregistrând o creștere anuală de 46%, determinată de oferta rezidențială diversificată. Valoarea vânzărilor rezidențiale, adică veniturile recunoscute anul trecut pentru vânzările realizate în anii precedenți în funcție de nivelul de finalizare, reprezintă un record absolut pentru Grup, depășind pentru prima dată pragul de 1 miliard de lei într-un singur an.

La nivelul vânzărilor și pre-vânzărilor de unități rezidențiale, în ciuda unei scăderi generale cu 16%1 a numărului de vânzări rezidențiale în București în 2023, One United Properties a infirmat tendințele pieței printr-o creștere cu 59% față de 2022. Grupul a vândut și a pre-vândut 953 de apartamente cu o suprafață totală de 80.757 mp, precum și 1.584 de locuri de parcare și alte tipuri de unități, pentru un total de 274,9 milioane de euro. Până la sfârșitul anului 2023, 71% din portofoliul Grupului a fost vândut și pre-vândut, subliniind cererea crescută pentru toate dezvoltările One United Properties. În baza contractelor semnate cu clienții până la 31 decembrie 2023, One United Properties estimează încasări suplimentare de numerar în valoare de 295 de milioane de euro până în 2025.

Cu toate acestea, veniturile și profitul tuturor vânzărilor realizate în 2023 nu sunt reflectate integral în rezultatele Grupului pentru anul 2023 datorită politicii de recunoaștere a veniturilor pe care o aplică One United Properties. Prin urmare, marja netă a segmentului rezidențial a ajuns la 27,4% pentru 2023, o scădere față de 41,4% înregistrată în 2022, deoarece trei noi dezvoltări de mari dimensiuni aflate în stadii incipiente de construcție au fost adăugate la portofoliul de vânzări între T4 2022 și T3 2023, afectând temporar marja netă. Este estimat ca marja din vânzările rezidențiale să continue să crească în anii următori pe măsură ce construcția acestor dezvoltări de mari dimensiuni – One Lake Club, One High District și One Lake Club – avansează. One United Properties își propune să obțină o marjă pe termen lung de 35% la toate dezvoltările sale rezidențiale.

Veniturile din chirii, incluzând veniturile din servicii către chiriași, au crescut cu 63%, atingând suma de 128,4 milioane de lei în 2023, determinată de veniturile provenite de la chiriașii din One Tower, One Cotroceni Park Office 1, One Victoriei Plaza și Bucur Obor. One United Properties a închiriat și pre-închiriat 34.200 mp de spații de birouri și comerciale în 2023, înregistrând o creștere anuală de 8% determinată de acordul record semnat cu Infineon Technologies pentru o dezvoltare de birouri la cheie de 20.000 mp, One Technology District. În plus, One United Properties și-a vândut participația în patru proprietăți închiriate în 2023, totalizând 41,7 milioane euro și generând un multiplu 5x al capitalului investit, cu o rată internă de rentabilitate (IRR) cuprinsă între 30%+ și 60%+ per vânzare.

Grupul a încheiat anul 2023 cu o poziție solidă de numerar în valoare de 420,7 milioane lei, în scădere cu 26% față de 2022, pe fondul activității semnificative de dezvoltare desfășurate în 2023, cu dezvoltări aflate în construcție care însumau la sfârșitul anului peste 1,2 miliarde de euro în valoare brută de dezvoltare. În 2023, One United Properties a finalizat patru dezvoltări cu o valoare brută de dezvoltare de 350,4 milioane de euro și a gestionat alte nouă șantiere pentru dezvoltări viitoare care cuprind 4.241 de unități și peste 15.000 mp de spații comerciale. Ca rezultat, valoarea combinată a proiectelor finalizate și a celor aflate în construcție a depășit 1,5 miliarde de euro în 2023.

„În 2023, One United Properties nu doar că a obținut vânzări record, ci și-a crescut semnificativ și activitatea de dezvoltare pentru a satisface cererea tot mai mare a clienților. Cu peste 21.000 de persoane care au lucrat anul trecut în cadrul dezvoltărilor noastre din București, nu numai că îmbunătățim peisajul urban, dar contribuim și la creșterea economică a Bucureștiului. Valoarea totală a dezvoltărilor noastre aflate în construcție în 2023, care a atins un impresionant prag de 1,5 miliarde de euro a valorii brute de dezvoltare, arată mai mult decât creșterea companiei. Ea demonstrează și capacitatea noastră de a gestiona și executa eficient mai multe proiecte fără a compromite calitatea. Această abordare contribuie la realizările noastre financiare și, în același timp, consolidează reputația One United Properties în ceea ce privește încrederea și promptitudinea, aspecte apreciate de către clienți în special în perioade de incertitudini economice și geopolitice globale precum cele pe care le-am traversat în ultimii doi ani”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties.

Indicatorul loan-to-value brut al One United Properties a fost de 28% la sfârșitul anului 2023, fiind stabil din 2022 și dovedind o situație financiară solidă și un nivel scăzut al îndatorării Grupului în comparație cu alte companii similare din Europa. La 31 decembrie 2023, datoria netă era de 606,9 milioane lei, reprezentând 12% din activele totale, care au atins valoarea istorică de 5 miliarde de lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*