Octavian Militaru preia conducerea departamentului de servicii de mentenanță al Depanero

Octavian Militaru. FOTO Smart Point

Depanero, cea mai cunoscută companie de service din România, îl numește pe Octavian Militaru, specialist cu o experiență de peste 16 ani în facility management, la conducerea departamentului de servicii de mententanță, în funcția de Corporate Business Unit Manager. Octavian Militaru va coordona zona de servicii de mentenanță și proiecte B2B a Depanero și va fi responsabil de strategia de dezvoltare a acesteia.

„Depanero și-a diversificat constant oferta de servicii pentru segmentul corporate, investind în fiecare an în dezvoltarea de noi competențe și în atragerea de specialiști valoroși. Cooptarea lui Octavian în echipa Depanero ne va ajuta să consolidăm o arie pe care deja am dezvoltat-o în ultimii ani și să răspundem prompt la tendințele și nevoile din piață. Sunt sigură că, alături de noua sa echipă, Octavian va continua să dezvolte proiecte de succes atât pentru clienții existenți, cât și pentru viitorii clienți Depanero”, a declarat Irina Mincinopschi, director general Depanero.

Înainte de a se alătura Depanero, Octavian Militaru a coordonat proiecte complexe de mentenanță în cadrul unor companii recunoscute în domeniu precum High Tech Clima, ENGIE Building Solutions sau Cofely Building Services and Maintenance.

„Eficiența energetică a devenit o prioritate pentru România, nu doar pentru a reduce consumul și costurile, în urma crizei energetice actuale, ci și pentru a garanta o aprovizionare sustenabilă cu energie. În viitor, nu va mai fi suficientă doar întreținerea unui sistem, va trebui să îmbunătățim performanțele sistemului, cu ajutorul noilor tehnologii, pentru a reduce permanent costurile de producție a energiei. Observăm tot mai mult în ultima perioadă că dezvoltarea noilor proiecte se bazează pe conceptul de «green building», pe recuperarea energiei și asigurarea unei utilizări chibzuite a acesteia. Sunt bucuros să mă alătur Depanero, o companie foarte atentă la aceste nevoi și tendințe din piață, și îmi doresc să cresc astfel competențele interne, să identific noi linii de business pentru a oferi actualilor și viitorilor clienți un pachet integrat de servicii”, a declarat Octavian Militaru, Corporate Business Unit Manager Depanero.

Octavian Militaru a absolvit Academia de Studii Economice din București, Facultatea de Management în administrație publică, fiind licențiat ca Specialist în administrație publică. Deține un atestat de Facility Manager obținut la ROFMA în colaborare cu Technical University Of Vienna, dar și multe alte atestate și diplome de la instituții renumite în facility management la nivel mondial.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*