Executivul a aprobat, în ședință, un act normativ care modifică Codul Administrativ. Ordonanța aprobată echivalează statutul funcționarilor cu funcții publice specifice, eliminând funcțiile speciale, a spus ministrul dezvoltării Cseke Attila.
Funcțiile publice speciale vor fi eliminate, cu unele excepții din domeniul apărării sau al internelor.
Ministrul a precizat: noul act normativ adoptat soluționează inechitățile din sistemul funcțiilor publice, cum ar fi cel al polițistului local, care, conform prevederilor în vigoare, nu era echivalat unei funcții din cadrul autorității locale.
Această necesitate de echivalare era prevăzută de Codul Administrativ, și a fost adoptată acum, după instalarea noului Guvern cu puteri depline de a emite Ordonanțe de urgență, a spus ministrul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O mare parte dintre cei care plănuiesc să facă o achiziție imobiliară în 2024 anticipează o scădere a prețurilor locuințelor (60% dintre respondenți). În același timp, proprietarii care vor să vândă sau să închirieze se […]
Orange Business Services lansează raportul Business Internet Security 2022, o analiză detaliată a pieței locale din perspectiva securității cibernetice, pe fondul digitalizării accelerate în toate ariile de business. Aflat la ediția a cincea, raportul abordează și […]
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA), a recepționat, în municipiul Târgoviște (jud. Dâmbovița), 20 de locuințe de serviciu. Locuințele (8 garsoniere și 12 apartamente cu 2 camere) […]
Be the first to comment