Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și Asociația OIREP Ambalaje au lansat astăzi campania Un’ Doi Trei

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Barna Tánczos. FOTO Guvernul României

Ministrul mediului, apelor și pădurilor, Barna Tánczos a lansat astăzi campania Un’ Doi Trei, în cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o alături de reprezentanții Asociației OIREP Ambalaje. Campania are ca scop educarea cetățenilor și informarea acestora cu privire la importanța colectării separate a deșeurilor de ambalaje la sursă.

Un’ Doi Trei este derulată de Asociația OIREP ambalaje, cu sprijinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și se desfășoară în perioada mai – iulie 2022, la nivel național.

„Iată că lansăm astăzi încă o campanie prin care ne propunem să transformăm România într-o țară curată. Nu întâmplător, lansarea acestei campanii se suprapune cu perioada de desfășurare a campaniei Curățăm România!, pe care am inițiat-o, la nivel național, acum o lună și care are rezultate notabile: peste 500 000 kg deșeuri colectate, peste 30 000 de voluntari implicați în peste 1500 acțiuni de ecologizare, alături de mii de elevi. Autoritățile implicate în Curățăm România (RNP, ANAR, GNM, ANPM, ANANP și ARBDD)  fac eforturi să arate că se poate și altfel, astfel încât deșeurile abandonate peste tot, la întâmplare, să nu mai fie imagini reprezentative pentru țara în care în care locuim. Dincolo de aceste aspecte, avem provocarea colectării selective și necesitatea unor astfel de campanii prin care să fim informați corect despre întreg lanțul de valorificare a deșeului, care trebuie privit ca o resursă și nu doar ca un gunoi. Orice campanie care vine de jos în sus, ca inițiativă a actorilor implicați este binevenită și va fi susținută de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, întrucât sprijină și intensifică eforturile noastre de protejare a mediului înconjurător”, a declarat ministrul Barna Tánczos, în cadrul conferinței.

Campania Un’ Doi Trei se bazează pe o idee simplă: Desfaci. Folosești. Arunci unde & cum trebuie și subliniază că să colectăm separat este SIMPLU | de BUN SIMȚ | NORMAL | CIVILIZAT.

„Campania pe care o lansăm astăzi este o continuare firească a eforturilor membrilor noștri de creștere a nivelului de conștientizare a românilor asupra deșeurilor și necesitații absolute de a colecta separat. O bună gestionare a deșeurilor de ambalaje pornește încă din gospodăria oamenilor, iar comportamentul corect al acestora de a sorta va aduce neîntârziat rezultate concrete, contribuind la o comunitate mai curată și mai sănătoasă, dar și la trecerea spre o economie circulară. Ne bucură să avem alături ca partener Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și suntem convinși că printr-o implicare exemplară a autorităților și investind în educarea cetățenilor, România se poate schimba în bine în ceea ce privește creșterea reciclării și combaterea problemelor de mediu”, a adăugat Geanin Șerban, președintele Asociației OIREP Ambalaje.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*