Ministerul Dezvoltării, prin PNRR: Noi contracte, de peste jumătate de miliard de lei, semnate pentru eficientizare energetică

Cseke Attila. FOTO Ministerul Dezvoltării

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 73 de noi contracte finanțate prin componenta C5 – Valul Renovării din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Contractele, în valoare totală de 583.519.039,27 de lei, au fost încheiate între autoritățile publice locale din 31 de unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării și vizează lucrări de eficientizare energetică și asigurarea siguranței seismice și la incendiu a blocurilor de locuințe și a clădirilor publice.

Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 1.313 contracte de finanțare, în valoare totală de 11.552.085.141,62 lei, a precizat ministrul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*