Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat în consultare OUG privind licența industrială

Constantin-Daniel Cadariu. FOTO Ministerul Turismului

Ministerul Antreprenoriatului și Turismului a lansat miercuri, 21 septembrie, spre consultare publică, Ordonanța de Urgență privind licența industrială unică. Actul normativ a fost inițiat alături de Consiliul Concurenței.

„Acest act normativ creează premisele necesare simplificării procesului investițiilor în România pentru beneficiar: un singur punct de contact pentru depunerea documentelor, o singură dată. Este o reformă așteptată de privați, dar dureroasă pentru birocrație pentru că presupune simplificarea tuturor procedurilor necesare pentru obținerea de avize, acorduri, certificate, autorizații și orice document de care un beneficiar are astăzi nevoie pentru a dezvolta o afacere în zona de industrie. Este un adevărat test al conlucrării a 38 de instituții, pentru care antreprenorul român își va înjumătăți timpul pentru demararea investiției. Mai mult, în maxim 180 de zile de la data la care a fost considerată valabil depusă, cererea solicitantului de licență industrială unică va fi soluționată”, a declarat ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu.

Scopul proiectului de act normativ îl reprezintă modificarea sau renunțarea la procedurile care împiedică ritmul de dezvoltare a noilor investiții, prin oferirea unui cadru legal predictibil pentru solicitanții și titularii de licențe. Nerevizuirea procedurilor de către autoritățile competente constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 50.000 lei.

Totodată, acest act normativ vizează integrarea licențelor, autorizațiilor, acordurilor, avizelor sau permiselor aferente obiectului de activitate într-o singură procedură simplificată în scopul emiterii licenței industriale unice. În acest sens, se înființează Oficiul pentru Licență Industrială, cu rol de raționalizare, simplificare și digitalizare a procedurilor specifice în vederea obținerii licenței industriale unice.

Prin prezenta ordonanță de urgență se urmărește simplificarea procedurilor de obținere a unei licențe industriale, precum și a autorizațiilor, acordurilor, avizelor, permiselor sau alte acte administrative prevăzute de lege în vederea desfășurării unei activități industriale aferente obiectului de activitate, astfel încât antreprenorii să beneficieze de următoarele:

  • obținerea licenței industriale unice prin depunerea cererii într-un singur punct de contact electronic;
  • posibilitatea utilizării simulatorului de licență pentru a cunoaște din timp termenele de obținere, procedurile și tarifele aferente;
  • eliminarea controalelor duble, fiind interzisă impunerea unor condiții de acordare a licenței industriale unice prin care se dublează cerințele şi controalele echivalente sau comparabile ca scop, la care solicitantul licenței industriale a fost supus deja în România;
  • comunicare facilă cu autoritățile implicate în procesul de licențiere.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*