Magazinele online au acum comisioane de procesare a plăților de 0,5 %, la peste jumătate față de media actuală practicată de procesatorii de plăți cu cardul

Card. FOTO AhmadArdity

Fintech-ul lituanian Paysera a introdus un serviciu inovator pentru comercianții online, bazat pe „Open Banking”, în care a integrat opt bănci din România și fintech-ul Revolut. Un alt avantaj major reprezintă decontările mai rapide, chiar și în aceeași zi.  

„Tehnologiile financiare bazate pe «serviciul de inițiere a plăților» au adus o concurență mai mare în Europa. Atât pentru clienții persoane fizice, dar mai ales pentru persoanele juridice, aceste tehnologii înseamnă o alegere mai largă și prețuri mai mici. Această inovație financiară a fost utilizată deja de aproape 10.000 de magazine online din Lituania, prin intermediul Paysera, în anul 2020, unde cumpărătorii au cheltuit 315 milioane de euro. Conform datelor noastre, plățile prin această metodă constituie peste 70% din rulajul comercianților online, la nivelul Țărilor Baltice”, a declarat Vytenis Morkunas, CEO al Paysera Lituania.

Serviciul de inițiere plăți (SIP) anunțat de Paysera acoperă, în prezent, următoarele bănci: Banca Transilvania, BCR, ING Bank, Alpha Bank, Libra Internet Bank, Unicredit, Raiffeisen Bank, Intesa San Paolo, precum și fintech-ul Revolut.

„Acest serviciu permite atât comercianților, cât și cumpărătorilor acestora, să beneficieze de una dintre metodele de plată cele mai utilizate în comerțul online din Europa. Siguranța tranzacției efectuate este garantată atât de Paysera, ca instituție financiară autorizată și supravegheată de Banca Centrală a Lituaniei, cât și de banca cumpărătorului. În acest an, ne propunem să fim cât mai activi pe piața românească în ceea ce privește educarea publicului referitor la beneficiile acestui serviciu nou, iar până la finalul anului următor, ne dorim să atingem 100.000 de tranzacții procesate lunar prin SIP”, a declarat Daniel Turbatu, Country Manager Paysera România.

Conform statisticilor, în anul 2020, magazinele online românești au vândut bunuri și servicii de peste 5,5 miliarde euro, cu 30% mai mult decât ȋn anul precedent – este una dintre cele mai mari creșteri înregistrate la nivel european.

Serviciul de inițiere plăți este disponibil pe principalele platforme de comerț online, cum ar fi WooCommerce și Shopify, având potențialul de a remodela peisajul competitiv și experiența consumatorilor din comerțul online. Acesta permite tuturor persoanelor fizice și juridice, care cumpără online, să își aleagă banca proprie și, de multe ori, fără a părăsi fereastra de plată, să confirme achitarea bunurilor sau a serviciilor direct din conturile lor bancare.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*