La inițiativa Ministerului Tineretului și Sportului, au fost alocate resurse bugetare suplimentare pentru trei competiții internaționale găzduite în acest an de țara noastră

Atletism la Cluj Arena. FOTO CJ Cluj
Atletism la Cluj Arena. FOTO CJ Cluj

Lumea sportului se bucură de noi vești bune, ca urmare a aprobării în ședința de Guvern de astăzi a unor hotărâri prin care se alocă resurse bugetare suplimentare pentru organizarea a trei mari competiții sportive internaționale, toate în premieră pentru România.

Astfel, a fost aprobată suplimentarea bugetului Ministerului Tineretului şi Sportului din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2021, cu o sumă totală de 10.375 mii lei, încadrabilă la “Sume destinate finanţării programelor sportive realizate de structurile sportive de drept privat”.

Pentru organizarea Campionatului European pe Echipe Liga I Atletism seniori, în perioada 19 – 20 iunie 2021, a fost alocată suma de 2.930 mii lei, pentru organizarea Turneului Final al Campionatului European de Volei Seniori Feminin, în perioada 15 – 27 august 2021, s-au alocat 4.795 mii lei, iar pentru organizarea Turneului Final al Campionatului European de Tenis de Masă, Seniori Feminin și Masculin, în perioada 28 septembrie – 3 octombrie 2021, suma de 2.650 mii lei. Toate cele trei evenimente vor fi găzduite de municipiul Cluj-Napoca.

“Mă bucur foarte mult și le mulțumesc colegilor și partenerilor din Guvern pentru că au înțeles și susținut aceste demersuri. Este vorba despre trei evenimente importante, de anvergură internațională, a căror organizare ne-am asumat-o și pe care trebuie să o onorăm în cele mai bune condiții. Respectarea acestor obligații și reușita celor trei competiții sunt direct legate de prestigiul nostru ca țară, nu doar de prestigiul sportiv. Guvernul României a demonstrat o dată în plus faptul că este un partener de încredere la nivel internațional, precum și un jucător de echipă la nivel național, ca să folosesc un termen din lumea sportului”, a declarat Ministrul Tineretului și Sportului, Eduard Novak.

Campionatul de Atletism pe Echipe Liga 1 seniori reprezintă cel mai important eveniment sportiv de înaltă performanță organizat vreodată în țara noastră, în această ramură de sport. Vor participa 13 țări, cu un număr de aproape 900 de sportivi și oficiali și un număr total de persoane implicate în competiție (atleți, oficiali, voluntari, arbitri, personal tehnic) de peste 1500 de persoane. Evenimentul va constitui și o ocazie de a ne pregăti pentru Campionatul European U20 din anul 2023, eveniment care se află în acest moment din ce în ce mai aproape de a fi atribuit României.

Organizarea unei grupe a Turneului Final al Campionatului European de Volei Seniori Feminin 2021 face ca România să revină, după o pauză de peste 55 de ani, în elita organizatorilor voleiului continental. La acest eveniment vor participa, în afară de România, alte 5 reprezentative naționale din elita voleiului mondial.

La Turneul Final al Campionatului European de Tenis de Masă, Seniori Feminin și Masculin 2021 vor participa peste 30 de țări din elita tenisului de masă, în afară de țara noastră.

Toate cele trei evenimente reprezintă o uriașă oportunitate pentru dezvoltarea acestor ramuri sportive și oferă o perspectivă mult mai largă cu privire la viitorul sportului românesc, în ansamblu.

Organizarea unor competiţii de acest nivel va crea contextul pentru ca țara noastră să-și demonstreze potenţialul organizatoric, în vederea organizării şi altor evenimente sportive majore. Comunitatea locală se va bucura de venituri importante din turism și servicii și, în acelaşi timp, se va produce un efect pozitiv asupra imaginii României pe plan internațional, atât în domeniul sportiv, cât şi în cel economic și turistic.

Nu în ultimul rând, aceste evenimente vor atrage cetăţeni de toate vârstele și îi vor motiva să fie mai activi, să practice sportul, ceea ce reprezintă unul dintre obiectivele majore ale strategiei naționale la a cărei elaborare Ministerul Tineretului și Sportului lucrează acum, alături de alte ministere ce fac parte din grupul de lucru constituit în acest sens.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*