IVECO revine ca furnizor oficial de camioane pentru MotoGP™

FOTO 2 Value

IVECO a anunțat reînnoirea parteneriatului cu MotoGP™, cea mai importantă competiție de curse de motociclete din lume, în baza unui acord de 4 ani cu Dorna Sports, compania deținătoare a drepturilor comerciale și organizatoarea Campionatului Mondial FIM Grand Prix (MotoGP™) încă din anul 1991.

Confirmând încă o dată legăturile sale puternice cu lumea sportului cu motor, la aproape zece ani de la parteneriatul precedent, din calitatea de Furnizor oficial de camioane pentru MotoGP™, IVECO va asigura furnizarea a 14 vehicule pentru a asigura transportul logistic la evenimentele MotoGP™ din 2023 până în 2026.

„Suntem mândri să susținem o astfel de competiție remarcabilă, în care tehnologia de vârf se îmbină cu un inegalabil curaj de a depăși limitele. Această sponsorizare reflectă aceeași energie care stă la baza angajamentului IVECO, de a crea cele mai bune soluții pentru nevoile clienților noștri și pasiunea pentru competiție care ne determină să fim orientați înspre excelență în fiecare zi”, a susținut Luca Sra, Președinte, Truck Business Unit, Iveco Group.

Noul sezon al MotoGP™ a început duminică, 26 martie , la Autodromo Internacional do Algarve din Portimao, Portugalia, și se va încheia în noiembrie pe Circuitul Ricardo Tormo din Valencia, Spania, cu un total de 21 de Grand Prix-uri, organizate în 18 țări diferite.

IVECO va oferi suport pe tot parcursul acestui sezon MotoGP™ cu 13 camioane IVECO S-WAY – modelul emblematic din gama heavy al mărcii – și 1 IVECO Daily, vehiculul emblematic din gama light. Fiabile, sigure și robuste, camioanele IVECO vor asigura transportul materialelor și echipamentelor pentru curse pe traseele care leagă circuitele, contribuind la amenajarea care va găzdui spectatorii și invitații la competițiile MotoGP™.

Vehiculele vor fi personalizate cu siglele MotoGP™ și IVECO și cu un colorit alb, special conceput pentru a reflecta un stil de curse puternic, tipic sportului cu motor.

IVECO este, de asemenea, Sponsor Oficial al echipei Repsol Honda și Furnizor Oficial al echipei de racing Tractor Mooney VR46, oferind sprijin logistic prin camioanele IVECO S-WAY pentru transportul echipamentului piloților la cursele MotoGP™ desfășurate în Europa.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*