Întârzierile generate de transportul terestru Israel- Egipt și formalitățile de frontieră amână operarea curselor speciale de repatriere ale TAROM pentru seara de 2 martie

Aeronava TAROM. FOTO TAROM

Cursele speciale organizate pentru readucerea în țară a peste 300 de români sunt reprogramate pentru seara de 2 martie. Transportul terestru și formalitățile de frontieră  au condus la întârzieri mari ale grupurilor de pasageri care călătoresc spre aeroportul din Cairo. În aceste condiții riscul de depășire a timpului de serviciu al echipajelor (out-of-duty), cu potențial de blocare a operațiunii curente, dar și a aeronavelor în Egipt este inevitabil.

Potrivit TAROM, pe fondul blocajelor la frontiera terestră Israel- Egipt, informații comunicate cu întârziere către TAROM,  estimarea timpului de sosire la aeroportul din Cairo al grupurilor de români conduc spre ora 06:00, în cel mai optimist scenariu.

Pentru cei peste 300 de pasageri, formalitățile de acceptare și procesare bagaje vor depăși intervalul minim necesar pentru o decolare în timp util (peste 1 h). În aceste condiții, riscul de depășire a timpului de serviciu al echipajelor, cu potențial de blocare a aeronavelor în Egipt și impactarea zborurilor TAROM pe destinațiile curente (echipaje și aeronave indisponibile pentru cursele operate în regim curent) este iminent.

„Pentru a evita grăbirea deplasării și prezentării pasagerilor la aeroport sub presiune – cu risc de blocaje, erori, întârzieri suplimentare sau apariția unor situații tensionate – precum și impactul asupra operațiunilor programate, s-a decis amânarea repatrierii și preluarea grupurilor mâine seară din Cairo, în condiții operaționale sigure.

Reprogramarea zborurilor speciale pentru seara de 2 martie, se realizează în coordonare cu autoritățile române, egiptene, Consulatul României la Cairo și organizatorii de grupuri” –TAROM.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*