Instant Factoring, fintech-ul românesc de finanțare a facturilor companiilor mici, atrage o nouă finanțare externă de 6,3 milioane euro

Instant Factoring, fintech-ul românesc de finanțare a facturilor companiilor mici, atrage o nouă finanțare externă de 6,3 milioane euro

Instant Factoring, fintech-ul românesc de micro-finanțare a companiilor mici, încheie o nouă rundă de finanțare externă de 6,3 milioane Euro, ridicând volumul total de capital disponibil la 12 milioane euro, atât pentru România, cât și pentru entitatea din Serbia, recent lansată. Scopul finanțării este asigurarea necesarului de capital pentru dezvoltarea companiei pe ambele piețe în anul următor.

”Noua rundă de finanțare ne va permite să creștem în cele două piețe și în același timp să investim în dezvoltarea de software și tehnologie pentru accelerarea proceselor digitale de business, precum și pentru dezvoltarea de noi produse financiare digitale și lărgirea ariei de capabilități”, spune Cristian Ionescu, CEO, Instant Factoring.

De la lansarea în 2018, Instant Factoring a beneficiat de mai multe runde de finanțare. Cea prezentă, de  6,3 milioane Euro, reprezintă o investiție de capital și împrumuturi din partea acționarilor existenți în proporție de 45% din total, și un împrumut adițional din partea creditorilor financiari din SUA în proporție de 55% din total, acesta din urmă destinat creșterii capitalului de finanțare a facturilor. Finanțarea atrasă ridică volumul total de capital disponibil (atât equity, cât și debt) al Instant Factoring la 12 milioane Euro pentru entitățile din România și din Serbia.

Instant Factoring oferă soluții digitale flexibile de finanțare afacerilor mici, care au nevoie de capital de lucru pentru rulajele lunare sau pentru dezvoltări punctuale, transformând în lichidități facturile aflate în termenul de plată, de la 7 la 90 de zile. Decizia de finanțare este luată într-un interval de 2 ore, iar în maxim 24 de ore clientul primește banii în cont. Tot procesul se desfășoară online, în mod transparent și digitalizat.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*