Centrala Nuclearo-Electrică de la Cernavodă. FOTO Adrian Boioglu
SN Nuclearelectrica SA anunță faptul că în data de 15.06.2021, pe platforma CNE Cernavodă, în afara instalației nuclearo-electrice (zona non-radiologică), la stația de clorinare, au avut loc ușoare scăpări de clor ca urmare a defectării unui recipient de clor.
“Situația a fost remediată imediat conform procedurilor aplicabile, iar spațiul de lucru ventilat. Un lucrător care efectua proceduri specifice la stația de clorinare și care se afla în incintă la momentul defectării, a fost transportat la spital pentru investigații, fiind în afara oricărui pericol”, a transmis Nuclearelectrica.
Evenimentul nu a avut impact asupra securității nucleare, protecției mediului și populației. Acest incident nu a afectat operarea unităților de la CNE Cernavodă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
CNAIR anunță că în perioada 15.01.2023 – 22.01.2023 se vor desfășura două transporturi cu depășiri pe traseul: Nădlac 2 PTF – A1 – A6 – Varianta de Ocolire Lugoj – DN6 – Varianta de Ocolire Caransebeș – DN6 […]
În data de 10 septembrie 2021, One United Properties (BVB: ONE), unul dintre principalii dezvoltatori imobiliari de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din România, s-a întrunit, în cadrul primei Adunări Generale a Acționarilor […]
Miele România a inaugurat cel de-al optulea showroom din portofoliu la Craiova, după o investiție de 90.000 de euro. Astfel, brandul de electrocasnice din Germania le oferă craiovenilor o experiență premium de cumpărare, alături de […]
Be the first to comment