Încă 12 platforme de colectare a deșeurilor în județul Bihor

Ședință în cadrul Consiliului Județean Bihor. FOTO CJ Bihor

Pe lângă cele patru care sunt în execuție în Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta, Consiliul Județean Bihor pregătește extinderea rețelei de platforme pentru colectarea deșeurilor și în alte zone. În acest sens, vicepreședintele Mircea Mălan a convocat o întâlnire cu primarii a 12 comune din județ.

Centrele de colectare a deșeurilor prin aport voluntar vor fi construite în comunele Sântandrei, Tinca, Ceica, Oșorhei, Tileagd, Vadu Crișului, Bratca, Popești, Săcuieni, Valea lui Mihai, Sânmartin și Sânicolau Român. Cele 12 primării vor semna un contract de asociere cu Consiliul Județean Bihor. Acesta va fi supus aprobării în ședința ordinară din luna februarie.

Ne dorim să dezvoltăm un sistem care să acopere întreg județul. Anul acesta ne propunem să realizăm proiectarea celor 12 platforme și să lansăm licitația pentru execuția lucrărilor. Acestea ar putea fi finanțate cu fonduri europene, prin actualul Program Operațional Infrastructură Mare (POIM) sau prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR)”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele CJ Bihor.

Pentru realizarea acestor investiții, este necesar ca fiecare unitate administrativ-teritorială să transfere Consiliului Județean Bihor un teren cu o suprafață de minimum 3.000 de metri pătrați. Autoritatea județeană va construi platformele, apoi le va transfera în administrarea primăriilor.

Vă reamintim că sunt în execuție patru centre de colectare a deșeurilor cu aport voluntar în Aleșd, Beiuș, Marghita și Salonta. Lucrările au început pe 2 februarie, termenul de execuție fiind de 120 de zile.  Constructorul este SC DA VINCI CONSTRUCT & PROIECT SRL (lider de asociere) – SC ANTREPRIZĂ CONSTRUCȚII EDILITARE SRL. Valoarea totală a ofertei câștigătoare este 4.661.514,73 lei, fără TVA.

Consiliul Județean Bihor construiește și dotează platformele. Atât cele care sunt în execuție, cât și cele 12 propuse vor fi finanțate din fonduri europene.

Primăriile vor asigura condițiile necesare exploatării acestor centre de colectare separată a deșeurilor și vor crea regulamentul prin care acestea vor putea deservi și alte unități administrativ-teritoriale. Fiecare cetățean va putea depozita, cu titlu gratuit, pe o perioadă de minim 3 ani, toate acele categorii de deșeuri care nu sunt ridicate de către operatorul de salubritate.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*