Freshful by eMAG: clienții alocă între 750 și 1000 de lei pentru masa de Paște și vor realiza un număr record de comenzi online pentru alimente

Freshful by eMAG. FOTO Smart Point

Freshful by eMAG, primul hipermarket 100% online, se așteaptă la un record de comenzi pentru produse alimentare în perioada sărbătorilor de Paște și s-a pregătit pentru peste 4.000 de livrări pe zi, depășind cu 25% volumele de Crăciun. Bugetul alocat de clienți pentru masa de Paște de anul acesta începe de la 750 de lei și poate depăși în medie 1.000 de lei. Din coșul de cumpărături nu vor lipsi produsele tradiționale apreciate precum ouăle, chiar gata vopsite, cozonacul, pasca sau drobul de miel.

Febra cumpărăturilor a început deja cu două săptămâni înainte de Paștele ortodox și numărul vizitelor pe platforma Freshful și în aplicație a crescut cu 30% fața de săptămânile anterioare, perioada fiind marcată și de Paștele catolic și sărbătoarea Floriilor. Ouăle conduc în topul celor mai cumpărate produse tradiționale, alimente care înregistrează vânzări de 3 ori mai mari în această perioadă, iar hipermarket-ul online a pregătit din timp o ofertă extinsă și prețuri bune pentru cele mai căutate produse. Din categoria acestora mai fac parte carnea proaspătă, dulciurile, lactatele și brânzeturile, vinurile și cozonacii, dar și produsele necesare pentru curățenia de Paște și candelele pentru slujba de Înviere.

„Cei mai mulți dintre clienții noștri încep să se pregătească de cumpărături cu două săptămâni înainte de Paște, adăugând treptat în coș produsele lor preferate. Anul acesta am pregătit pentru ei, din timp, mai multe produse tradiționale și alimente proaspete de la producători locali. Iar dacă, în graba cumpărăturilor, au uitat să comande ceva, clienții Freshful au avantajul că pot adăuga produse în comanda deja plasată și pot primi toate produsele în același timp, fără să plătească în plus. În plus, știm cât de mult contează pentru ei să petreacă timpul alături de familie, nu la cumpărături, și am extins programul de livrări în perioada sărbătorilor”, a declarat Andrei Popescu, General Manger Freshful by eMAG

De asemenea, pentru a le oferi un meniu de sărbătoare bogat și celor care își doresc să se bucure de mai mult timp liber alături de familie și să nu gătească toate preparatele, Freshful pune pe masa de Paște și produse deja gătite, iar printre acesta se regăsesc ouăle deja vopsite,  drobul și produsele ready-meal. Comparativ cu aceeași perioadă de anul trecut, clienții Freshful comandă mai mult anul acesta produse din categoria verdețurilor, produse românești, precum salata, ceapa și usturoiul verde, mărarul, pătrunjelul, leușteanul, spanacul și urzicile.

Clienții Freshful care au un abonament Genius se pot bucura și în perioada Paștelui de livrare gratuită pentru comenzile care depășesc 189 lei. În decursul unui an, aceștia pot economisi în medie 1.000 lei, atât din taxa de livrare, cât și datorită promoțiilor exclusive dedicate, care beneficiază de o reducere permanentă de 20% pentru o selecție de produse.

Program de livrare extins în perioada Paștelui

Din martie anul acesta, pe lângă București și Ilfov, Freshful livrează și în Ploiești, adăugând în aria sa de acoperire și alte 22 de localități din Ilfov. Pentru ajunge la timp pe mesele de Paște ale clienților, anul acesta Freshful a pregătit un program de livrări extins:

  • Săptămâna 10-14 aprilie, în intervalul orar 8:00 – 23:59
  • Sâmbătă, 15 aprilie, în intervalul orar 8:00 – 18:00
  • Luni, 17 aprilie, a doua zi de Paște, în intervalul orar 11:00 – 23:00

Și după plasarea comenzii, în funcție de data livrării, clienții au posibilitatea să adauge produse în comandă, pe care le vor primi în același timp, fără niciun cost suplimentar.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*