Franchwise și Logiscool anunță un nou parteneriat pentru extinderea francizei cu încă 10 centre educaționale, printre care vizează și intrarea pe piața din Republica Moldova

Raluca Voicu. FOTO Confident PR

Franchwise, cea mai mare companie de consultanță în domeniul francizelor, anunță extinderea parteneriatului cu Logiscool România, cea mai mare franciză educațională din țară specializată în cursuri de programare și robotică pentru copii și adolescenți, prin care vizează dezvoltarea rețelei Logiscool cu încă 10 noi unități în următorii doi ani, printre care și intrarea pe piața din Republica Moldova.

Pentru extinderea francizei, Logiscool vizează deschiderea de centre în orașe în care nu este prezent, printre care Botoșani, Piatra Neamț, Roman, Slatina, Slobozia, Focșani, Onești, Călărași, dar și intrarea pe piața din Republica Moldova, cu prima deschidere la Chișinău. Totodată, compania are ca obiectiv consolidarea rețelei în câteva orașe în care se află deja, printre care Brașov, Oradea și Iași, cu deschiderea celui de-al doilea centru educațional Logiscool.

“Franchwise a asistat intrarea francizei internaționale Logiscool pe piața din România, contribuind ulterior la scalarea business-ului până la 50 de centre în toată țară. Suntem bucuroși să anunțăm continuarea acestui parteneriat puternic cu Logiscool, cea mai mare rețea de centre educaționale în domeniul IT din România și una dintre principalele centre educaționale la nivel internațional, prin care oferim totul suportul și know-how-ul necesar pentru atingerea obiectivelor de extindere în România. Într-o lume în continuă evoluție, educația și dezvoltarea competențelor în domeniul tehnologiei sunt de o importanță crucială pentru copii și tineri. De-a lungul anilor, Logiscool a demonstrat că oferă o abordare inovatoare și relevantă pentru dezvoltarea acestor competențe esențiale și, în același timp, deschide oportunități noi pentru antreprenorii care doresc să se implice în educație”, declară Raluca Voicu, co-fondator Franchwise.

În ultimii trei ani, interesul pentru francizele de educație a crescut cu peste 30%, Logiscool rămânând una din principalele opțiuni de francizare la acest moment, bucurându-se de poziția de lider pe piață. Investiția într-un centru educațional Logiscool de programare variază între 35.000 de euro și 65.000 de euro, în funcție de suprafața centrului, fiind necesară o suprafață de 80 mp-150 mp. Costul include taxa de franciză, costurile de amenajare și de dotare ale centrului și capitalul circulant de lucru pentru primele luni operaționale.

“Franchwise, cu experiența sa vastă și expertiză în consultanță pentru francize, este un partener de încredere pentru Logiscool în procesul de extindere și dezvoltare a rețelei de francizați la nivel regional. Avem certitudinea că prin expertiza Franchwise ajungem la partenerii francizați potriviți și ne atingem obiectivele de business. Iar extinderea rețelei Logiscool cu încă 10 unități în următorii doi ani reprezintă un plan realist și avem încrederea că îl atingem. Suntem încântați că parteneriatul continuu dintre Franchwise și Logiscool aduce cu sine oportunități semnificative pentru antreprenorii locali care doresc să își dezvolte propria afacere în domeniul educației și tehnologiei”, declară Dana Bănică, partener masterfrancizat Logiscool România.

Cum poate fi accesată o franciză Logiscool

Un viitor partener Logiscool are nevoie de un capital propriu de investit de minimum 10.000 de euro-15.000 de euro (restul fiind acoperit prin surse de finanțare) și trebuie să fie implicat în activitatea centrului educațional de zi cu zi. Viitorul centru Logiscool va fi selectat cu suportul Logiscool și trebuie să fie situat în centrul orașului și în apropierea școlilor, cu acces rapid la parcare și la mijloace de transport în comun. Suprafața ideală pentru un centru Logiscool este între 100 mp și 120 mp.

“Viitorii francizați Logiscool trebuie să fie oameni pasionați și dornici să contribuie la creșterea mediului educațional din România pentru copii. La viitorul francizat nu căutam competențe în programare și nu trebuie să aibă experiență în domeniul IT, însă este foarte important să aibă competențe în zona de client service, clienții centrelor noastre fiind deopotrivă părinți și copii”, declară Dana Bănică, partener masterfrancizat Logiscool România.

În atingerea succesului, Logiscool oferă viitorilor parteneri francizați training de formare (selecție și formare echipă de traineri, marketing și sales) și training operațional, în prezent Logiscool România având o echipă de peste 5 consultanți de business pentru rețeaua francizată.

La nivel de țară, Logiscool are o rețea de peste peste 60 de centre educaționale, adunând o comunitate activă de peste 10.000 de copii participanți lunar la cursuri. La nivel internațional, Logiscool are peste 170 de centre în 35 de țări, cu un total de peste 185.000 de elevi.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*