Un corp de spital va fi construit în Călărași. FOTO Facebook Marius Dulce
Primarul din Călărași, Marius Dulce, anunță construirea unui nou corp de spital în municipiul iar proiectul depășește 86 de milioane de lei.
Marius Dulce a spus că aripa nouă va avea 230 de paturi și va găzdui mai multe specialități, printre care neurologie, psihiatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-ginecologie.
“Am salutat inițiativa Consiliului Județean Călărași de a depune proiectul de construcție a unui corp nou de spital la Compania Națională de Investiții, obiectiv de care ne bucurăm azi, pas cu pas, la înaintarea lucrărilor. Aripa nouă a spitalului valorează 86,2 milioane de lei și va găzdui următoarele specialități medicale: imagistică (CT şi RMN), neurologie, psihiatrie, geriatrie, oncologie, pediatrie, obstetrică-ginecologie, chirurgie plastică, neonatologie.
230 de paturi pentru pacienții călărășeni!
Am fost prezent, alături de echipa Consiliului Județean Călărași, pe șantier și îi felicit sincer pe toți cei implicați în acest ambițios și mai ales necesar proiect”, a declarat primarul din Călărași.
Autoritățile din Călărași. FOTO Facebook Marius Dulce
Un corp de spital va fi construit în Călărași. FOTO Facebook Marius Dulce
Un corp de spital va fi construit în Călărași. FOTO Facebook Marius Dulce
Un corp de spital va fi construit în Călărași. FOTO Facebook Marius Dulce
Un corp de spital va fi construit în Călărași. FOTO Facebook Marius Dulce
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Cea mai longevivă campanie de donare de sânge din România, Blood Network, inițiată de organizatorii festivalului UNTOLD, continuă! Organizatorii lansează cea de-a șaptea ediție a campaniei de donare de sânge care a mobilizat zeci de […]
Opțiunea live a cazinourilor face ca jocurile de noroc să fie terenul propice pentru interactivitate între jucători și operatori. Mai presus de acest lucru, experiențele tematice muzicale din cazinoul live se evidențiază în totalitate. Oferă un amestec […]
Societatea Națională Nuclearelectrica (SNN), compania națională producătoare de energie electrică, termica și de combustibil nuclear, lansează Programul de burse 2021-2023, Tânărul Nuclearist, ca parte a strategiei de dezvoltare a echipei și de valorificare a potențialului […]
Be the first to comment