FOTO Una dintre cele mai populare destinații turistice din Serbia este la Zlatibor: cea mai lungă telegondolă panoramică din lume

Vedere din Kopaonik FOTO Dušan Stojančević

Când ajungeți în Zlatibor, vă așteaptă o experiență de neuitat: veți vedea una dintre cele mai populare destinații turistice din Serbia, de pe cea mai lungă telegondolă panoramică din lume.

Acest mod de a vizita orașul este ceva cu adevărat special pentru că oferă o priveliște extraordinară de la înălțime. Deși experiența de la Zlatibor este întotdeauna specială, indiferent dacă escaladați muntele pe poteci, pe schiuri sau vizitați așezările rurale, atunci când luați Telegondola Gold, veți avea ocazia să cunoașteți muntele și mai bine – dintr-un alt punct de vedere!

Călătoria lină peste dealurile frumoase și lacul Ribničko jezero durează în total 25 de minute, iar telegondola are o lungime de nouă kilometri. Pe lac se află stația intermediară, unde puteți face o pauză pentru o plimbare. Treceți prin părțile nelocuite ale acestui peisaj al orașului Zlatibor, pe care probabil nu le-ați mai văzut până acum.

Zlatibor abundă în trasee de drumeții, iar orice activitate în aer liber este extrem de benefică pentru sănătate, nu numai datorită aerului de munte, ci și datorită Rozei Vânturilor pentru care este cunoscut acest munte. Se recomandă și parcurgerea traseelor cu bicicleta, călare sau folosind cea mai lungă tiroliană din Serbia, deoarece toate aceste activități fortifică sistemul imunitar. Adrenaline Park și Dino-park sunt opțiuni grozave pentru ca și cei mici să se distreze pe cinste câteva ore.

Telegondola Gold este una dintre cele mai populare atracții din această parte a țării, dar profitați de vizita dumneavoastră la Zlatibor pentru a vizita muzeul unic aflat în aer liber din Sirogojno, unde veți putea arăta copiilor cum era cândva viața în Vestul Serbiei. Nu departe de acest loc se află și peștera Stopića pećina. Vedeți cât de mari par bazinele verzi pline cu apă scăldate în lumini de diferite culori, în timp ce pe fundal se aude vuietul cascadei din peștera înaltă de 10 metri.

Ultima stație a Telegondolei Gold este cel mai înalt vârf al muntelui Zlatibor, Tornik. Punctul de belvedere oferă o priveliște spectaculoasă asupra munților din jur. Pe Tornik, vă puteți odihni și lua masa de prânz. Dacă vă întrebați de ce se spune că aerul de munte face poftă de mâncare, acesta este locul unde veți primi răspunsul pe care îl așteptați. Chiflele sau prosciutto la 1.496 de metri deasupra nivelului mării sunt mai gustoase decât de obicei.

Veniți și puteți să vă convingeți singuri de ce vizitatorii care au mai fost la Zlatibor, revin, tocmai datorită telegondolei.

Iată de ce pe Tara se așteaptă la coadă pentru a face câteva poze

Știați că pe Tara sunt amenajate peste 10 puncte de belvedere? Gândiți-vă bine, poate că este timpul să mai faceți un „selfie” de pe stâncile Banjske stene sau să vizitați Sjenič, Osluša, Sokolarica…

Priveliștea canionului Drina de pe Banjske stene aflată la la 1.065 de metri deasupra nivelului mării este atât de populară încât vizitatorii sunt pregătiți să aștepte la coadă ore în șir pentru a face o fotografie. Convingeți-vă singuri de ce se spune că nu se știe dacă acest punct de belvedere este mai frumos iarna, când este acoperit de zăpadă sau vara când pinii cu vârsta de peste o sută de ani învăluie împrejurimile cu un miros îmbătător. Ramurile lor „intră mereu în cadru”.

Unul dintre cele mai noi puncte de belvedere care nu se află departe de Perućac este Zelenika. Și-a primit numele după vechiul nume al râului Drina datorită culorii sale verde smarald. Veniți și aflaț de ce se spune că acest punct de belvedere este cel mai ușor accesibil.

Știți unde s-a turnat filmul „Păsările care nu zboară” cu legendarul Bata Živojinović în rolul principal? Vizitați stâncile Bilješke stene, unde încă se află casa care apare în film.

În Parcul Național Tara, urmați harta traseelor ​​de drumeții și ciclism. Închiriați o bicicletă sau mergeți la plimbare și vizitați nu numai punctele de belvedere, ci și mănăstirea din secolul al XIII-lea. Coborâți până la Bajina Bašta și convingeți-vă singuri de ce populara Casă de pe Drina atrage atât de mult atenția.

Pe Kopaonik pulsul crește

Kopaonik este o destinație care nu poate fi ratată. Este cel mai mare masiv montan din Serbia, unde se află cel mai mare centru de schi. Dacă sunteți un fan al vacanțelor active, multă zăpadă iarna și verdeață vara, mergeți la schi pe una dintre cele 36 de pârtii de schi alpin sau încercați varianta pe timp vară a săniilor. Știți că pe Kopaonik puteți coborî noaptea? Dacă este senin, vă va aștepta un cer plin de stele.

Iubitorilor de rafting le place să se întoarcă pe râul Ibar, deoarece le crește pulsul de fiecare dată când se apropie de râurile repezi Grmčić și Jagnjilo. Acest munte vă pune la dispoziție și posibilități de călărie. Călare pe cal veți ajunge la toate punctele de belvedere faimoase, care sunt accesibile și pe poteci. O altă opțiune este să mergeți cu bicicleta. Veniți să vedeți cum arată un adevărat parc de biciclete! Nu trebuie să cărați bicicleta până în vârful traseului, deoarece este posibil să o atârnați pe telecabină.

Pe Kopaonik sunt disponibile diferite tipuri de sporturi de adrenalină, deci și aceia cărora le plac poligoanele în Parcul de Aventura, sportul în aer liber sau bob-ul pe șine vor găsi activități perfecte pentru ei. Una dintre cele mai renumite atracții este coborârea versanților Kopaonik pe un longboard. Încercați și veți vorbi zile întregi despre așa-numitul downhill skateboarding.

Kopaonik a fost primul în Serbia când este vorba de deschiderea tirolianei, în timp ce alpiniștii abia așteaptă să arunce o privire de pe stânca Orlova stena. Pentru a vedea dintr-o altă perspectivă acest munte care deschide o mulțime de posibilități de a satisface o mulțime de gusturi, acceptați provocarea și zburați cu parapanta. În sfârșit vi se va împlini visul de a vă bucura de o priveliște chiar din înaltul cerului!

Cel mai înalt punct al muntelui Kopaonik este Pančićev vrh și măsoară 2.017 metri, un nume deloc întâmplător. Vizitați mausoleul celebrului naturalist sârb și aflați mai multe despre viața lui.

Puțini turiști știu că Kopaonik a primit numele după marea bogăție minerală care a fost extrasă aici încă din Evul Mediu. Astăzi reprezintă un alt fel de bogăție, de care vă puteți bucura doar dacă veniți să-l vizitați.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*