Florin Spătaru: “Impactul sancțiunilor impuse companiilor ruseşti asupra economiei naționale nu trebuie neglijat”

Florin Spătaru. FOTO Ministerul Economiei

Guvernul a aprobat în ședința de astăzi Ordonanța de Urgență pentru completarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.202/2008 privind punerea în aplicare a sancţiunilor internaţionale, prin care companiile din România controlate de entități supuse sancțiunilor introduse împotriva Rusiei, pe fondul situației din Ucraina, își vor putea continua activitatea în România fără conturi blocate dacă vor intra sub un sistem de supraveghere din partea statului.

„Izbucnirea conflictului militar din Ucraina a adus atingeri foarte importante asupra echilibrului economic din România, dar şi din multe alte state din Europa. În contextul impunerii unor sancțiuni la nivel UE asupra companiilor cu acționariat rusesc, lanțul economic din România a fost impactat indirect,  astfel că se pune problema protejării firmelor din acest lanț care nu se supun sancțiunilor, dar mai ales se pune problema protejării a mii de locuri de muncă. Un exemplu este industria metalurgică unde sunt angajate aproximativ 22.000 de persoane, un altul – industria auto unde se estimează că pot fi afectate 5.000 de locuri de muncă din aproximativ 200.000, în prezent. Obiectivul nostru constă în reducerea riscului de pierdere a
locurilor de muncă pentru acești salariați și evitarea creșterii șomajului. Trebuie să ne adaptăm şi să luăm măsuri cât mai rapid posibil pentru a evita crize în lanț”, a explicat Florin Spătaru, ministrul economiei.

Ordonanța de urgență aprobată completează OUG nr.202/2008 privind punerea în aplicare a sancțiunilor internaționale, prin reglementarea posibilității de instituire a unui set eficient de garanții, care să asigure că regimul de sancțiuni al Uniunii Europene nu este prejudiciat, în cazul acordării unor derogări, iar persoanele juridice din România să își poată continua activitatea. Astfel, se introduce un supraveghetor desemnat de stat pentru aceste companii, condiția pentru instituirea supravegherii fiind ca aplicarea măsurii restrictive a înghețării fondurilor și a resurselor economice ale persoanei juridice să aibă un impact economic semnificativ. Autoritatea competentă sesizată potrivit va transmite în termen de o zi lucrătoare solicitarea companiei către Ministerul Economiei pentru verificarea îndeplinirii condițiilor. Dacă cererea pentru supraveghere este aprobată, prin ordin al ministrului Economiei, se desemnează un reprezentant din cadrul ministerului care să îndeplinească calitatea de supraveghetor permanent. După instituirea sistemului de supraveghere, fondurile și/sau resursele economice ale persoanei juridice vor fi deblocate.

Dacă compania nu îndeplinește condițiile pentru instituirea supravegherii, Ministerul Economiei comunică în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării acest fapt autorității la care a fost depusă cererea firmei respective, iar autoritatea competentă respinge cererea.

Supraveghetorul desemnat de stat va putea participa la ședințele Adunării Generale a Acționarilor, asociaților, consiliului de administrație și alte asemenea ședințe privind managementul companiei, în calitate de observator; va avea acces în toate locațiile în care își desfășoară activitatea, precum și la toate documentele primite de persoana juridică, respectiv documente financiar-contabile, juridice și alte documente care privesc activitatea economică. Supraveghetorul desemnat va fi remunerat cu o indemnizație la nivelul maxim stabilit pentru membrii consiliului de administrație sau la nivelul maxim al salariului persoanelor cu funcție de conducere, dar nu mai puțin de 10.000 lei brut.

Printre obligațiile supraveghetorului se numără monitorizarea activității persoanei juridice în vederea identificării oricăror indicii rezonabile cu privire la derularea oricăror operațiuni cu persoane și/sau entități desemnate și informarea autorității competente și Ministerului Economiei de fiecare data când există suspiciuni privind nerespectarea regimului sancțiunilor.

În situația în care persoana juridică utilizează fondurile sau resursele economice cu încălcarea sancțiunilor, autoritatea competentă revocă prin act administrativ măsura dispusă ca urmare a admiterii cererii, caz în care persoana juridică revine la regimul sancționatoriu.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*