Florin Spătaru a anunțat că societatea Cupru Min va primi peste 43 de milioane de lei pentru investiții

florin spataru la cupru min
Florin Spătaru la Cupru Min. FOTO Ministerul Economiei

Ministrul Florin Spătaru a fost într-o vizită de lucru la Cupru Min, una dintre societățile aflate în subordinea Ministerului Economie, pentru o discuție tehnică cu reprezentanții exploatării de suprafață de cupru din județul Alba și pentru vizita la fața locului a obiectivelor unde sunt programate investiții.

 “Astăzi se văd rezultatele vizitei pe care am făcut-o la Cupru Min, acum 4 luni, atunci când am vorbit cu cei din conducerea societății despre necesitatea investițiilor în tehnologie, dar și despre lucrări de supraînălțare a barajului iazului de decantare. Pentru aceste investiții vor alocate peste 43 de milioane de lei ce reprezintă 50% dividende astfel încât proiectele de investiții să fie demarate cât mai repede”, a declarat ministru Spătaru.

Ministerul Economiei a inițiat un memorandum, în conformitate cu Ordonanța Guvernului nr.64/2001 actualizată, privind repartizarea profitului la societățile naționale, companiile naționale și societățile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, care promovează ca Societatea Cupru Min SA să beneficieze de un procent de 50% vărsăminte la bugetul de stat, reprezentând dividende din profitul realizat în anul 2021, pentru a asigura sursa proprie de finanțare a investițiilor și de susținere a producției.

“Voi promova memorandumul pentru repartizarea a 50% din profit la următoarea ședință de Guvern, iar cât de curând posibil, vom aproba și Hotărârea de Guvern pentru ca banii să poată fi investiți conform planului de management. Unul dintre cele mai importante proiecte prevăzute în plan este creșterea capacității de depozitare a iazului de decantare Valea Șesei, astfel încât să fie asigurată depozitarea sterilului de flotație pentru respectarea normelor de mediu. De asemenea, i-am transmis conducerii Cupru Min că o aștept la ministerul economiei și cu un plan de valorificare a sterilului, o etapă esențială într-un proces integrat de exploatare”, a adăugat ministrul economiei Florin Spătaru, aflat în vizită, la Cupru Min.

Planul de management al Cupru Min prevede o serie de proiecte de investiții, precum lucrări de descopertă, forare, derocare, excavații și transport minereu steril la haldă, lucrări de supraînălțare baraj iaz decantare Valea Șesei de la cota 705 mdM la cota 710 mdM, lucrări de modernizare instalații electrice, proiectarea, achiziția, montajul și punerea în funcțiune a unei linii noi de flotație care să prelucreze o cantitate de cca 500-600 t/h, cu o eficiență tehnologică de minim 82% și achiziție de utilaje de mare capacitate pentru exploatarea carierei de cupru.

În cadrul vizitei de lucru, în județul Alba, a marcat 45 de ani de activitate Cupru Min, Ministrul Economiei Florin Spătaru a vizita și Muzeul Mineritului Galeriile Romane de la Roșia Montană.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*