Dino Parc Râșnov a depășit 2.000.000 de vizitatori

Dino Parc Râșnov. FOTO Dino Parc

Peste 2 milioane de vizitatori au trecut pragul Dino Parc Râșnov în cei șase ani de activitate. De la deschiderea din iunie 2015 și până în prezent, cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și-a dublat suprafața, ajungând la 3,5 hectare și peste 100 de dinozauri atestați științific și reproduși în mărime naturală.

Parcul a înregistrat în prima jumătate a anului 2021 o cifră de afaceri de 5.449.155 de lei, reușind să revină după perioada dificilă din 2020, când parcul a fost închis timp de două luni. Astfel, Dino Parc Râșnov se apropie de valorile primei jumătăți a anului 2019, cel mai bun an de până acum al parcului, când a înregistrat o cifră de afaceri de 5.560.641 de lei.

„Suntem mulțumiți de cum a mers anul 2021 până acum și sperăm la o revenire totală. Am ales să facem investiții chiar și în perioada pandemiei deoarece am fost impresionați de miile de mesaje primite în timpul lockdown-ului, în care oamenii ne spuneau că le este dor să viziteze parcul cu dinozauri”, a declarat Adrian Apostu, managerul Dino Parc Râșnov.

La Dino Parc Râșnov sunt expuși unii dintre cei mai mari și impresionanți dinozauri care au fost descoperiți până acum în lume: Seismosaurus, gigantul care măsura 45 de metri lungime și Hatzegopteryx thambema, cel mai mare animal zburător care a existat vreodată, despre care se spune că putea face ocolul Pământului în zbor fără să se oprească. Începând de anul acesta, parcul îl găzduiește și pe cel mai înalt dintre ei, Diplodocus, care se ridică la peste 11 metri deasupra Pământului, o înălțime echivalentă a două girafe puse una peste cealaltă.

Pe lângă dinozauri, vizitatorii Dino Parc Râșnov vor descoperi vulcanul interactiv ce simulează o erupție și o platformă care exemplifică trei tipuri de cutremure: unul provocat de o erupție vulcanică, unul provocat de o turmă de Seismosauri care aleargă și un cutremur provocat de mișcarea plăcilor tectonice. De asemenea, în parc mai există 5 dinozauri animatronici care scot sunete terifiante, un cinematograf 9D și unul 360°, o fereastră interactivă cu realitate augmentată, o peșteră plină de curiozități și replici ale rămășițelor de dinozauri, animale preistorice sau insecte, dar și un terrarium cu reptile vii la etajul 1 al clădirii principale.

Tot anul acesta, Dino Parc Râșnov a lansat noul website www.dinoparc.ro cu magazin online integrat, de unde vizitatorii pot achiziționa bilete de acces digitale și se pot bucura de reducerile care până acum erau disponibile doar la casele de bilete, la intrarea în parc. Dinoparc.ro poate fi accesat atât de pe desktop sau tabletă, cât și de pe mobil.

Expozițiile și exponatele din cadrul Dino Parc Râșnov au fost realizate în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Universitatea București, Institutul Geologic Român, Muzeul Național Secuiesc, Muzeul Județean de Istorie Brașov și parteneri privați autohtoni și internaționali.

Dino Parc Râșnov este cel mai mare parc cu dinozauri din Sud-Estul Europei și un muzeu în aer liber. Are o suprafață de 3,5 hectare, pe care se întinde un traseu cu peste 100 de dinozauri în mărime naturală. Printre alte activități regăsite în parc se numără un traseu de aventură în copaci, o tiroliană, două locuri de joacă pentru copii, o cameră labirint cu lasere, un atelier de pictură pentru copii, un cinematograf 360° și unul 9D, precum și diferite expoziții științifice naționale și internaționale.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*