DEKRA România lansează la Braşov primul centru de evaluare pentru autoturisme rulate şi vizează să atragă peste 10.000 de clienţi în primul an

DEKRA România lansează la Braşov primul centru de evaluare pentru autoturisme rulate. FOTO Dekra

DEKRA, cea mai mare organizație nelistată la bursă din lume, din domeniul Testărilor, Inspecțiilor, Certificării și Trainingului lansează în data de 7 septembrie primul centru de evaluare dedicat autoturismelor rulate din România, localizat în Braşov.

Compania se așteaptă să genereze din noua linie de business venituri de peste 1 milion de euro în primul an, obiectivul de dezvoltare fiind de a deschide 25 de centre de testare la nivel național, până la sfârșitul anului 2022.

Conform datelor deţinute de ACAROM (Asociaţia Constructorilor de Automobile din România), înmatriculările de autoturisme rulate în România au ajuns în august 2021 la cifra de 34.828 unităţi, o creştere de +17.03 % faţă de august 2020. Pe primele opt luni din 2021, nivelul înmatriculărilor de autoturisme rulate în România a atins nivelul de 270.016 unităţi, o creştere de 11.82% faţă de perioada similară din 2020, respectiv 241.565 unităţi.

„Piaţa de autoturisme rulate din România este una importantă, în creştere, motiv pentru care ne dorim să contribuim cu know-how-ul şi expertiza DEKRA la această dezvoltare accentuată. Evaluarea şi verificarea autoturismelor rulate se bazează pe o reputaţie internaţională, DEKRA fiind cel mai mare furnizor de servicii de evaluări și inspecții auto la nivel mondial, clienții noștri din România putând să beneficieze de o imagine completă, imparțială și credibilă privind starea autoturismului rulat pe care doresc să îl cumpere sau vândă”, declară Ionuţ Muntean, Director Executiv, DEKRA România.

„Ne propunem ca prin lansarea noului serviciu de evaluare să aducem o îmbunătăţire în piaţă prin simplificarea şi transparentizarea procesului de vânzare-cumpărare a autoturismelor rulate. Pachetul de inspecții DEKRA eVAL aduce servicii integrate de verificări profesioniste auto iar prin pachetele puse la dispoziţie, atât cumpărătorii cât şi vânzătorii pot alege din aceste soluţii în funcţie de nevoi şi de buget. Totul într-o manieră facilă şi rapidă, putând afla informaţii despre starea generală a autoturismului rulat, elementele de caroserie, funcţionarea motorului, istoricul de daune din România şi din Europa dar şi corectitudinea kilometrajului”, declară Cristian Flămînzeanu, responsabil de această linie de business, în cadrul DEKRA România.

Serviciul DEKRA eVAL cuprinde 3 tipuri de inspecţii: DEKRA Essentials (durează 30 de minute şi costă 300 RON), DEKRA Complete (durează 60 de minute şi costă 400 RON) şi DEKRA Safety (durează 90 de minute şi costă 500 RON) şi se adresează conducătorilor auto care doresc să securizeze tranzacțiile aflându-se fie în postura de cumpărător, fie în cea de vânzător a unui autoturism rulat.

Despre DEKRA

DEKRA a fost înființată în 1925 în Germania şi este cea mai mare organizație nelistată la bursă din lume din domeniul Testărilor, Inspecțiilor, Certificării și Trainingului, cu peste 45.000 de angajaţi în aproximativ 60 de țări din toate cele șase continente. În anul 2020, grupul DEKRA a generat venituri în valoare totală de peste 3 miliarde de euro, efectuând peste 27 milioane de inspecții și evaluări auto și fiind acreditată în peste 20 de țări ca și Autoritate de Certificare.

DEKRA România a fost înființată în anul 2005, are un portofoliu diversificat de clienți, de la cei mai mari jucători din industria auto, la companii din domeniul producției industriale, servicii financiare, logistică, Retail și HoReCa, pentru care oferă servicii de evaluări și inspecții auto, servicii de training tehnic și soft-skills, servicii în domeniul optimizării proceselor și al digitalizării, certificări ale sistemelor de management, audituri și evaluări pe baza cerințelor clienților.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*