Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a semnat 38 de noi contracte de finanțare prin componenta C5 – Valul Renovării.
Contractele, încheiate între autoritățile publice locale din 15 unități administrativ-teritoriale și Ministerul Dezvoltării, au o valoare totală de 369.889.052,79 lei și vizează lucrări de intervenție pentru creșterea performanței energetice a unor blocuri de locuințe și a unor clădiri publice.
Până în prezent, prin cele trei componente ale PNRR, au fost semnate 3.167 contracte de finanțare, în valoare totală de 21.383.348.243,44 de lei, a precizat ministrul.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
One United Properties (BVB: ONE), principalul investitor și dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidențiale, de birouri și mixte de ultimă generație din București, a înregistrat tranzacții în valoare totală de 362 de milioane de lei […]
TAROM anunță disponibilitatea opțiunii de salvare a cărții de îmbarcare în Google Wallet pentru pasagerii care utilizează dispozitive Android. Noua funcționalitate oferă acces rapid la informațiile de zbor și la cartea de îmbarcare direct de […]
La finalul anului 2021, Kantar, lider global în oferirea de insight-uri demonstrate și servicii de consultanță de brand, a publicat un raport conținând tendințele și schimbările cu impact semnificativ în industria globală de media, precum […]
Be the first to comment