Creștere de 12% a cifrei de afaceri Reynaers Aluminium România în 2020

Daniel Popa, Country Manager Reynaers. FOTO TotalPR
Daniel Popa, Country Manager Reynaers. FOTO TotalPR

În pofida crizei sanitare, Reynaers Aluminium România, parte a liderului european pe segmentul soluțiilor de aluminiu pentru sectorul de construcții, a încheiat 2020 cu o creștere de 12% a cifrei de afaceri, evoluție datorată în special proiectelor imobiliare de anvergură în care produsele Reynaers sunt implicate pe plan local.

Astfel, printre cele mai importante proiecte care au contribuit la creșterea business-ului Reynaers Aluminium România se numără Sema Parc, Țiriac Tower, One Mircea Eliade, Neo Floreasca Lake, precum și multe alte proiecte cu o complexitate ridicată.

„Și pentru business-ul nostru anul trecut a fost o provocare din toate punctele de vedere. A fost un an de schimbare și adaptare constantă pe care l-am finalizat însă în creștere, atât la nivel de afaceri, cât și în ceea ce privește extinderea portofoliului nostru – atât prin lansări de produse noi, cât și prin preluarea distribuției Forster pentru soluții de oțel, produse pe care deja le ofertăm în proiectele noastre din România.”, a declarat Daniel Popa, Country Manager Reynaers Aluminium România.

40% dintre comenzile de tâmplărie de aluminiu provin din sectorul rezidențial

Potrivit companiei, în prezent, cele mai multe soluții de tâmplărie sunt livrate către proiecte din segmentul rezidențial, aprox. 40%. Pe loc secund se clasează segmentul office, cu 30% din totalul proiectelor companiei, în timp ce din sectoarele de retail și depozite provin cele mai puține comenzi, respectiv 20 și 10% din total.

În ceea ce privește cele mai solicitate produse, reprezentanții Reynaers afirmă că produsele pentru uși și ferestre, ușile glisante și pereții cortină au fost cele mai utilizate în proiectele din ultimul an.

Pentru anul în curs, compania estimează un ritm de creștere similar cu cel din 2020 și o evoluție constantă a segmentului rezidențial. În acest sens, Reynaers Aluminium România a demarat deja livrările pentru Crown Towers, unul dintre cele mai noi proiecte cu funcțiune mixtă – office și rezidențial, din București. Totodată, acesta este și primul proiect din România care va integra noul sistem Masterpatio pentru uși glisante.

De asemenea, la începutul acestui an, compania a anunțat deschiderea a trei noi showroom-uri în Iași, Cluj-Napoca și Timișoara, ca parte din strategia de dezvoltare pe piața locală. Toate cele trei spații au fost realizate pentru a deservi firmele de arhitectură, dezvoltatori, investitori, antreprenori generali, fabricanți și nu în ultimul rând beneficiarii finali. Astfel, showroom-urile combină atât aspectele tehnice, cât și cele de design ale brandului Reynaers.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*