Constantin-Daniel Cadariu: „Îmi propun să fac echipă cu toți reprezentații din turism și împreună, într-un parteneriat echilibrat, să dezvoltăm acest domeniu”

Constantin-Daniel Cadariu

Constantin-Daniel Cadariu, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, s-a întâlnit cu o delegație a Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), pentru o scurtă trecere în revistă a problemelor întâmpinate de membrii acestei structuri reprezentative în desfășurarea activității. Dialogul s-a concentrat asupra întăririi parteneriatului public-privat, în vederea armonizării abordărilor legislative cu realitatea din practică.

„Principalele probleme pe care le-am identificat, din care pot porni foarte multe ramificații, sunt promovarea turismului și lipsa forței de muncă calificate. Însă, așa cum bine știm, industria turismului a trecut prin foarte multe provocări în ultimii doi ani de zile, care nu au făcut altceva decât să adâncească deficiențele, chiar și pe cele regăsite la nivel de detaliu. Promisiunea mea este una onestă. Îmi propun să fac echipă cu toți reprezentații din acest domeniu și împreună, într-un parteneriat echilibrat, să găsim soluții pentru a putea favoriza o activitate îmbunătățită în rândul operatorilor economici de profil, care să schimbe paradigma în care turismul se află în prezent”, a declarat Constantin-Daniel Cadariu.

Delegația formată din Mohammad Murad, președinte FPTR, Nicolae Bucovală, prim-vicepreședinte FPTR, Dragoș Răducan, prim-vicepreședinte executiv, Nicolae Istrate, vicepreședinte și Filip Dumitru, președintele Organizației de Management al Destinației – Mangalia a apreciat dialogul transparent și constructiv, exprimându-și astfel întreaga disponibilitate și experiență pentru soluționarea deficiențelor, dar și pentru identificarea oportunităților de dezvoltare și promovare a turismului românesc, inclusiv prin formarea unor grupuri de lucru tematice cu reprezentanți ai ministerului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*