Consiliul Concurenței a finalizat studiul privind racordarea clienților casnici la rețele de distribuție a energiei electrice

Energie electrică. FOTO Pexels

Autoritatea de concurență a finalizat studiul privind racordarea clienților casnici la rețelele de distribuție a energiei electrice, după ce a primit și analizat punctul de vedere al Autorității Naționale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Potrivit studiului, în perioada 2018 – 2022, numărul racordărilor clienților casnici la rețelele de distribuție a energiei a crescut, operatorii alocând fonduri mai importante atât pentru branșarea noilor consumatori, cât și pentru extinderea rețelelor electrice de interes public. Această intensificare a activității a avut loc în urma implementării prevederilor prin care costurile racordării au fost suportate de operatorii sistemelor de distribuție.

Cu toate acestea, au existat și disfuncționalități în procesul de racordare generate, în principal, de modificările frecvente ale legislației, care au obligat operatorii de distribuție să își reorganizeze, repetat, activitatea. În plus, durata medie anuală a procesului de racordare a crescut cu circa 30%.

În cadrul studiului, autoritatea de concurență a identificat și unele bariere în procesul de racordare. Una dintre acestea se referă la dificultățile întâmpinate de utilizatorii finali în a înțelege pe deplin activitatea de racordare, care este una complexă, ce implică parcurgerea multor proceduri tehnice.

În plus, dacă în perioada dintre primul semestru din 2020 și până în semestrul al doilea din 2021, legislația prevedea suportarea de către operatorii sistemelor de distribuție a costurilor racordării, reglementările actuale prevăd că solicitantul (consumator casnic) este obligat să suporte contravaloarea efectivă a lucrărilor de proiectare și execuție a branșamentului, fiind despăgubit de operator doar în limita valorii medii a unui branșament, valoare stabilită de ANRE.

În concluzie, este nevoie să se asigure un cadru legal clar și predictibil, în care să fie consultați actorii vizați de potențialele schimbări. De asemenea, Consiliul Concurenței apreciază că elaborarea unui cod de bune practici în activitatea de racordare a utilizatorilor poate conduce la reducerea unor termene din cadrul procesului de racordare.

 

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*