Comisia Europeană adoptă măsuri menite să crească fluxul de numerar al fermierilor

Teren agricol

Comisia Europeană a adoptat o măsură prin aplicarea căreia fermierii pot să primească plăți în avans mai mari în cadrul politicii agricole comune (PAC).

Această măsură va sprijini și va spori fluxul de numerar al fermierilor afectați de criza provocată de pandemia de COVID-19 și de impactul condițiilor meteorologice nefavorabile din întreaga UE.

Unele regiuni au fost grav afectate, de exemplu, de inundații. Măsura le va permite statelor membre să le plătească fermierilor sprijin pentru venit și să aplice anumite scheme de dezvoltare rurală cu un nivel mai ridicat al avansurilor, de până la 70 % (creștere față de 50 %) în cazul plăților directe, respectiv  85 % (față de 75 %) în cazul plăților pentru dezvoltare rurală.

Se aplică garanțiile pentru protejarea bugetului UE, așadar plățile se pot face după finalizarea controalelor și a verificărilor și începând cu 16 octombrie 2021 în cazul plăților directe. Comisia Europeană a oferit sprijin sectorului agroalimentar pe tot parcursul crizei provocate de pandemia de COVID-19 prin sporirea flexibilității și prin măsuri specifice de piață.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*