CNAIR anunță reluarea lucrărilor la Calea de rulare la Podul de la Cernavodă, din 4 octombrie

Podul de la Cernavodă. FOTO CNAIR

CNAIR anunță că luni, 4 octombrie, vor fi instituite restricții de circulație, prin închiderea Căii 2 de rulare, pe sensul de mers Constanța – București, în vederea realizării lucrărilor de reabilitare a Podului de la Cernavodă, situat pe Autostrada A2, la km 157+600.

Vor continua lucrările de reparații și reabilitare, lucrari întrerupte pe timpul sezonului estival.

Va fi refacută calea aferentă trotuarelor și a parapetului pietonal, atât pe podul principal, cât și pe viaducte. Pe podul metalic se va înlocui parapetul direcțional, vor fi inlocuite rosturile de dilatație pe calea de rulare, se vor face reparații cu betoane speciale la pile, lucrări de refacere a protecției anticorozive la structurile metalice. La finalizarea lucrărilor starea tehnică a podului va îndeplini cerințele de calitate prevăzute în legea 10/1995 privind rezistența și stabilitatea la acțiuni statice și dinamice, siguranța în exploatare și protecția mediului.

Podul de la Cernavodă, în lungime de 1596 m este un pod combinat de cale ferată și șosea, de tip constructiv, care împreună cu podul similar peste brațul Borcea, în lungime de 970 m, traversează fluviul Dunărea și conectează orașele Fetești și Cernavodă, între regiunile Muntenia și Dobrogea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*