CNAIR anunță că vor fi reluate lucrările de reabilitare la Podul de la Cernavodă.
Astfel, luni, 20 februarie, începând cu ora 15:00, se vor institui restricții de circulație pe podul de la Cernavodă (km 157 + 600), în vederea continuării lucrărilor de reabilitare.
Circulația autovehiculelor va fi închisă pe sensul București – Constanța, traficul desfășurându-se deviat, în ambele direcții, pe benzile destinate sensului Constanța – București (calea II).
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Revenim, pentru a treia oară în această vară, la Adjud. Cu „Caravana filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale„ şi cu trei filme pentru toate vârstele. Şi toate gusturile. Unde altundeva decât în Piațeta „Ion […]
Volumul de mărfuri din Portul Constanța a crescut semnificativ în ultimii trei ani, dar aprovizionarea, importul și exportul de produse și materii prime sunt afectate de infrastructura feroviară puternic degradată și de lipsa investițiilor. Consiliul […]
Banca Națională a României a luat mai multe decizii pe problemă de politică monetară. Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României, întrunit în ședința de astăzi, 6 august 2021, a hotărât următoarele: Menținerea ratei […]
Be the first to comment