CNAIR anunță redeschiderea circulației pe Transalpina, de vineri, 16 iunie, ora 08:00

Transalpina. FOTO CNAIR

CNAIR a anunțat că vineri, 16.06.2023, începând cu ora 08:00, se va redeschide circulația pe sectorul de drum montan Rânca – Obârșia Lotrului (km 34+800 – km 59+800) al DN 67C – Transalpina.

Circulația rutieră este deschisă în intervalul orar 8⁰⁰-18⁰⁰ doar pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mică sau egală de 3,5 tone. Viteza maximă de deplasare pe acest sector de drum este de 30 km/h;

Circulația rutieră poate fi închisă/restricționată, pe durată limitată, în funcție de condițiile meteorologice (ceață, ploi torențiale, furtună, etc.) sau ca urmare a unor fenomene cum sunt avalanșele, căderile de stânci și ebulmente (alunecări de teren) pe sectorul de drum DN 67C, km 34+800 – km 59+800.

Decizia deschiderii traficului a fost luată în urma verificării stării drumului de către o comisie formată din reprezentanții CNAIR SA, DRDP Craiova, SDN Târgu-Jiu, SDN Vâlcea.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*