CITR a fost numit lichidatorul judiciar al City Insurance

Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR

CITR, parte a Impetum Group, a fost numit de către Tribunalul București lichidator judiciar al City Insurance, urmând să fie confirmat la prima adunare generală a creditorilor.

“Pentru primele luni ale acestui proiect ne propunem să asigurăm cât mai multă stabilitate pentru cei implicați. Vom fi atenți în mod particular la gestionarea costurilor, pentru a maximiza sumele pe care să le putem distribui creditorilor. O particularitate a cazului falimentului City Insurance este, fără îndoială, numărul mare de litigii, însă experiența echipei CITR va fi definitorie pentru o bună colaborare cu creditorii și autoritățile. În al doilea rând, vorbim de falimentul liderului pe piața de asigurări și suntem conștienți de impactul  sistemic pe care această situație o are. Contăm pe buna colaborare cu Autoritatea de Supraveghere Financiară, Fondul de Garantare a Asiguraților și celelalte autorități implicate”, spune Paul Dieter Cîrlănaru, CEO CITR

Pentru cei interesați, termenele legale stabilite de Tribunalul București sunt următoarele:

  1. a) termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor – 28.03.2022;
  2. b) termenul de verificare a creanţelor, de întocmire şi publicare în BPI a tabelului preliminar de creanţe – 18.04.2022;
  3. c) termenul de definitivare a tabelului creanţelor – 13.05.2022;
  4. d) data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor – 25.04.2022.

Conform legii și deciziei instanței deținătorii de polițe RCA au de astăzi, de la declararea falimentului, 30 de zile pentru a contracta un alt furnizor de RCA și 90 de zile pentru depunerea cererilor de deschidere a dosarelor de daună în situația în care s-a produs un eveniment asigurat acoperit de o poliță de asigurare în vigoare. Sumele vor fi plătite prin Fondul de Garantare a Asiguraților.

Primul pas în calitate de lichidator judiciar în procedura de faliment va fi stabilirea masei credale, identificarea și evaluarea activelor și nu în ultimul rând, identificarea tuturor surselor suplimentare de venit și a unei strategii de valorificare pentru distribuirea sumelor către creditori.

Piața de asigurări

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) trăgea încă din 2020 un semnal de alarmă arătând că piața de asigurări este vulnerabilă, un număr mic de societăți de asigurare deținând o cotă semnificativă de piață, iar peste 75% din piața de RCA revenea primilor 2 jucători: City Insurance și Euroins.

Experiența CITR în domeniul asigurărilor

CARPATICA ASIG s-a confruntat cu un deficit de capital de 707 milioane de lei la finele lunii iulie 2016, când ASF a retras licența de funcționare a companiei și promovarea cererii de deschidere a procedurii de faliment. De la data deschiderii procedurii, în februarie 2017, numărul creditorilor a ajuns la peste 600, iar CITR a făcut distribuiri de aproximativ 130 milioane lei. Proiectul Carpatica Asig a însemnat gestionarea a peste 2000 de litigii pe rol.

Proiectul CERTASIG – Societate de Asigurare și Reasigurare S.A. este în gestionarea CITR din iunie 2020.  Conform tabelului preliminar de creanțe, numărul de creditori este în acest moment de peste 160. Procedura de valorificare a activelor companiei este în derulare în acest moment, recuperările de creanțe aflate în curs fiind de aproximativ 10 milioane lei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*