CFR SA lansează programul de reabilitare a tronsonului Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș

Cale ferată

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că au fost transmise în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), în vederea verificării și validării, documentațiile de atribuire pentru primele 3 loturi aferente tronsonului de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, pentru achiziția publică a serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare.

Lungimea totală a liniei de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, analizată în cadrul Studiului de Fezabilitate, este de 225,287 km, iar valoarea totală estimată pentru obiectivul de investiţie (6 LOTURI) este de 10.506.354.835,57 lei, fără TVA. Având în vedere valoarea lucrărilor de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare a liniei de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș (225,287 km), a lungimii traseului, complexitatea lucrărilor, dar și pentru crearea unui cadru de participare a cât mai multor operatori economici, la achiziția publică, a fost adoptată soluția împărțirii tronsonului în 6 loturi.

Astfel, primele documentații transmise miercuri, 15 martie 2023, în SEAP, fac obiectul a două proceduri de achiziție publică pentru proiectare și execuție lucrări de reabilitare pentru Lotul 1 și Lotul 2, respectiv Lotul 3.

Procedura 1

▻ LOT 1: CRAIOVA (CAP X ) – FILIAȘI ( CAP Y ), km 248+760 – 286+735 (37,975 km)

Valoare estimată: 1.400.738.775,27 lei fără TVA

Durata proiectării și execuției lucrărilor: 54 luni (12 luni proiectare și 42 de luni execuție lucrări)

▻ LOT 2: FILIAȘI (CAP Y) – IGIROASA (CAP Y), km 286+735 – 331+000 (44,265 km)

Valoare estimată: 1.142.560.591,80 lei fără TVA

Durata proiectării și execuției lucrărilor: 60 luni (12 luni proiectare și 48 de luni execuție lucrări)

Procedura 2

▻ LOT 3: IGIROASA (CAP Y) – DROBETA TURNU SEVERIN (Cap X ), km 331+000 – 362+632, inclusiv legăturile CF ale noii variante de traseu cu stațiile Prunișor și Drobeta Marfă, Stația CF Drobeta Marfă, Racord CF Dudașu (41,234 km)

Valoare estimată: 3.087.419.527,78 lei fără TVA

Durata proiectării și execuției lucrărilor: 72 luni (12 luni proiectare și 60 de luni execuție lucrări)

Valoarea totală estimată pentru achiziția publică a primelor 3 LOTURI (proiectare și execuție lucrări) este de 5.630.718.894,85 lei, fără TVA, iar sursa de finanțare va fi asigurată din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transporturi (PT) 2021-2027 și Bugetul de Stat.

Principalele obiective feroviare incluse în primele 3 LOTURI (123,47 KM) sunt:

 123,474 km reabilitați pentru viteza maximă de circulație de 160 km/h;

 16 stații/halte

 48 de poduri

 87 de podețe

 18 pasaje inferioare și superioare

 1 tunel nou cu cale ferată dublă (6.189 m)

 1 viaduct cu cale dublă (900 m)

 16 treceri la nivel cu calea ferată

 4 puncte de oprire

 4750 m panouri fonoabsorbante

 construcții de clădiri de exploatare/mentenanță

 dublare linii CF: Strehaia – Ciochiuța, stația Ciochiuța, Ciochiuța – Tâmna, Tâmna – Igiroasa, stația Igiroasa, Igiroasa – Prunișor

 variante noi de traseu: Igiroasa – Prunișor (nouă), Prunișor – Drobeta Est Nouă, Drobeta Est Nouă – Drobeta Mărfuri, Drobeta Est Nouă – Dudașu

 modernizarea instalațiilor de semnalizare/centralizare/telecomunicații, bariere automate la trecerile la nivel

 sistemul european de management al traficului (ERMS) pe întregul tronson

 lucrări specific de protecției mediului.

Scopul general ale implementării proiectului de Reabilitare a liniei de cale ferată Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș (225,287 km) este:

→ îmbunătățirea infrastructurii pentru creșterea vitezei de circulație la valori cuprinse între 120 km/h și 160 km/h;

→ modernizarea instalațiilor de electrificare pe toată lungimea tronsonului (25 kV);

→ mărirea capacității de tranzit;

→ asigurarea interoperabilității prin implementarea STI, în special în ceea ce priveste sarcina pe osie (22,5 t), gabaritul de încărcare (C), lungimea liniilor din stații si haltele de miscare, facilitățile pentru persoanele cu dizabilități;

→ modernizarea stațiilor și a haltelor de mișcare;

→ modernizare poduri, podețe

→ reabilitarea/modernizarea clădirilor stațiilor de călători, incluzând construcțiile pasarelelor şi/sau tunelurilor pietonale, ridicarea nivelului peroanelor, în conformitate cu standardele europene în vigoare;

→ montarea de panouri fonoabsorbante și/sau soluții alternative de reducere a nivelului de zgomot;

– instalații de centralizare electronică noi, în stații și introducerea sistemului de siguranță ERTMS (ETCS nivel 2 + GSM-R);

→ reducerea valorii maxime a declivității pe secțiunile unde aceasta depășește 18 ‰

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*