Ce pot face fondatorii români de start-up-uri pentru a prelungi viața companiilor lor 

Alina Bota-Tăbușcă, fondatoarea Coach4Marketing. FOTO 2 Value

România este poziționată pe locul 51 în lume, ca număr de start-upuri înființate în primele 3 luni ale anului 2023, cu 267 de firme nou înființate, înaintea unor state europene precum Grecia sau Lituania, dar sub Ungaria și Estonia, arată un clasament întocmit de platforma StartUp Ranking. Totodată, un studiu al DemandSage, hub global de statistică și analiză, arată că 90% dintre start-upurile la nivel global eșuează. Iar pentru cele ce reușesc să reziste în piață, este nevoie de aproximativ 2-3 ani pentru a atinge punctul în care încep să înregistreze profit. 
Experții din România sunt de părere că primii ani de activitate sunt critici pentru companii. În acest interval, antreprenorii au nevoie de sprijin și formare, pentru a putea dezvolta planuri de business si strategii de marketing care sa ii ajute să depășească pragul critic și să scaleze.

„Primii ani din viața unei companii sunt esențiali, întrucât compania e expusă unui număr mare de provocări într-un interval scurt. Și o dată cu ea și fondatorul, care este de cele mai multe ori nevoit să ocupe simultan multiple roluri, de la strateg la contabil și de la vânzător la personal de curățenie. Iar în aceste condiții, fără un plan de business și o strategie de marketing coerentă, antreprenorii aluneca foarte ușor în capcana supraviețuirii, în care luptă să mai câștige o zi și nu să se dezvolte pe termen mai lung”, susține Alina Bota-Tăbușcă, Marketing Coach & Consultant, fondatoare a platformei Coach4Marketing.com

Ecosistemul antreprenorial din România este unul în permanentă dezvoltare. Ca un rezultat al noilor generații, care își doresc mai multă libertate, al programelor de finanțare, al accesului la informație sau pur și simplu al mirajului vieții de antreprenor, în fiecare an mii și mii se persoane juridice sunt înregistrate la ONRC.
De altfel, în ultimii 30 de ani, acest domeniu a trecut prin transformări considerabile, dacă e să luăm în calcul faptul că în 1992 ponderea din PIB a sectorului privat era de 26%, iar in 2022 de 80%. Însă 30 de ani de creștere accelerată nu pregătesc întocmai actualii și viitorii antreprenori, fondatori al acestor mii și mii de start-up-uri, pentru succes. Cel mult, îi pregătesc să vadă oportunități și îi încurajează să găsească soluții creative de moment pentru provocările din companie.
Un studiu Fundera publicat in 2020 spune ca 20% dintre companii eșuează în primul an, 30% în al doilea an și 50% după 5 ani de business.

Cum pot supraviețui business-urile la început de drum

Câțiva factori au un impact cheie asupra evoluției acestor companii în primii 5 ani de viață, spune Alina Bota-Tăbușcă, fondatoarea Coach4Marketing.

Înțelegerea rolului de antreprenor și al responsabilităților care vin cu el reprezintă un punct bun de pornire. Modul în care factorul sau factorii de decizie înțeleg impactul comportamentelor și deciziilor lor asupra evoluției companiei se vede destul de repede și se resimte cel târziu în pragul de 2 ani.Existența unui plan de business, fie el și tip canvas, contribuie mult la a construi o imagine de ansamblu și o gândire în perspectivă. Într-o singură pagină poți vedea ce oferi, cui și cu ce obiective. Un alt aspect care influențează traectoria companiei este relația cu domeniul marketingului. Nu e necesar ca un antreprenor să devina într-un an full-stack marketer, ci să aibă o cât mai bună înțelegere a instrumentelor existente și a modului în care poate identifica soluții. Asta îl salvează de multe ori de colaborari descurajatoare, fonduri pierdute în campanii de promovare nepotrivite, întârzieri majore survenite din neînțelegeri asupra obiectivelor. Toate înseamnă resurse irosite, lucrul care pentru un start-up poate însemna sistarea activității“, declară Alina Bota-Tăbușcă, fondatoarea Coach4Marketing.

Cele mai întâlnite probleme cu care se confruntă start-upurile românești sunt legate de înțelegerea, identificarea și utilizarea resurselor. În marketing, foarte multe fonduri se pierd datorită colaborărilor greșite, a setării unor obiective nepotrivite sau al absenței lor, al întârzierilor cauzate de ocuparea anumitor poziții cu oameni buni la toate sau datorită faptului că antreprenorul nu reușește să organizeze activitatea și să ia decizii.
Serviciile de suport precum mentoratul, trainingul sau cel de marketing coaching sunt soluții care ușurează curba de învățare și dezvoltare a fondatorilor de start-up-uri. Totodată, îi ajută să prevină multe dintre scenariile care seacă multe business-uri de timp, bani sau energie în primii 2-3 ani.
Piața de marketing coaching, deși la început în România, se află pe un trend ascendent. Cei mai mulți antreprenori la început de drum, care apelează la marketing coach au business-uri în domenii precum e-commerce, consultanță, HoReCa, coaching, wellbeing, educație, fashion.
Antreprenorii sunt dispuși să investească sume cuprinse între 300 și 2000 de euro, pentru servicii precum asistență în construirea unui brand personal, construirea unui plan de promovare sau comunicare, optimizarea proceselor existente de marketing sau chiar formarea cuiva din echipa care să preia aceste responsabilități.

Pentru antreprenorii care au experiența unui business anterior sau au testat deja varianta <<pornim si vedem după>> decizia asupra valoarii pachetelor de marketing coaching este simplă, pentru că știu cât de mari pot fi pierderile când avansezi fără un plan, mai ales în termeni de motivație și energie de a dezvolta compania. Totodată, ei înțeleg cât de valoros este să au un om cu expertiză care în timpul unor sesiuni de 60 de minute lucrează doar cu tine pentru a-ți atinge obiectivele“, mai susține Alina Bota-Tăbușcă, fondatoarea Coach4Marketing.

Serviciile de marketing coach pot aduce un return of investment de 100% într-un termen de 12 luni. Însă asta depinde de angajamentul antreprenorilor de a implementa constant ceea ce începe în colaborare cu un marketing coach și de cât de clar le este că piesa centrala a propriului start-up sunt ei înșiși. Alegerile lor au impact direct asupra duratei de viață a companiei.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*