Cătălin Vasile este noul Chief Sales Officer al NN România

Sigla NN

NN România anunță numirea lui Cătălin Vasile în rolul de Chief Sales Officer începând cu luna mai 2023. Acesta îl înlocuiește pe Juan Canellas Balanza, care a preluat poziția de Head of Distribution International în cadrul NN Group, după cinci ani petrecuți în echipa de conducere a NN din România.

Cătălin are cunoștințe valoroase în industria serviciilor financiare din România şi expertiză amplă în dezvoltarea de inițiative strategice. De-a lungul carierei, s-a implicat în dezvoltarea operațiunilor și digitalizarea proceselor de vânzări în companii precum ING Bank, Trend Consult și mindit.io, contribuind la construirea de noi capabilități de vânzare, la transformarea distribuției și la îmbunătățirea experienței clienților.

„Din rolul de Chief Sales Officer al NN România, misiunea mea va fi să susțin dezvoltarea strategică a operațiunilor de vânzări și a modelului digitalizat de distribuție și consultanță financiară. Consolidarea ecosistemului digital este un pilon cheie în strategia NN, prin care continuăm să oferim celor aproximativ 2,3 milioane de clienți de asigurări și pensii private o experiență simplă și rapidă în interacțiunea cu produsele de asigurare și pensie privată”, a spus Cătălin Vasile.

Cătălin Vasile este absolvent al Facultății de Matematică și Informatică și a urmat un MBA în cadrul Bucharest School of Management. Totodată, s-a implicat de-a lungul timpului în multiple inițiative de impact desfășurate de organizații precum Startarium sau Asociația Națională a Vânzătorilor Profesioniști.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*