Caravana filmului românesc ajunge Călărași, în perioada 30 mai – 1 iunie

Sală de cinema. FOTO Derks24
Sală de cinema. FOTO Derks24

Pentru a aduce bucuria în sufletul copiilor, cu ocazia zilei de 1 iunie, Primăria Municipiului Călărași a invitat la Călărași „Caravana filmului românesc – Cartea și filmul” pentru a prezenta o selecție de filme dedicate în special copiilor și tinerilor, dar și publicului cinefil.

Astfel, în perioada 30 mai – 1 iunie, spectatorii de toate vârstele sunt invitați la Sala de Spectacol „Barbu Știrbei” a Centrului Județean de Cultură Călărași.

Programul începe duminică, 30 mai, de la ora 18.00, în atmosfera de poezie sonoră pe care o aduce Walter Ghicolescu, într-un concert folk dedicat întregii familii.

După concert, de la ora 19.00, este programat filmul istoric „Ștefan cel Mare – Vaslui 1475”, regia: Mircea Drăgan, cu Gheorghe Cozorici (în rolul titular), Gheorghe Dinică, Violeta Andrei, Florin Piersic, Ana Széles în rolurile principale. Filmul a avut premiera în anul 1975 și fost realizat pentru celebrarea a 500 de ani de la bătălia de la Vaslui, din anul 1475 și reconstituie contextul istoric și atmosfera acelor vremuri..

Luni, 31 mai, de la ora 18.00, spectatorii sunt invitați să vizioneze comedia „Zâmbet de soare”, regia Elisabeta Bostan. Filmul spune povestea unor elevi din clasa a-XII-a, care „evadează”, prin intermediul muzicii, încercând să scape de stresul examenului de bacalaureat. Astfel, pășind pe tărâmul fanteziei, ei devin personaje de basm, iar profesorii lor devin zmei sau împărați… În această fantezie muzicală, alături de Mircea Diaconu mai pot fi văzuți Bianca Brad, Carmen Galin, Tudor Petruț.

Pe 1 iunie, de la ora 17.00, copii, părinți și bunici sunt așteptați tot la Sala de Spectacol „Barbu Știrbei” a Centrului Județean de Cultură Călărași unde vor avea întâlnire cu „Maria Mirabela”. Mii de copii s-au bucurat de-a lungul timpului de povestea fantastică a celor două fetiţe, încredinţată de premiatul de la Cannes, regizorul Ion Popescu-Gopo, actorilor, dar şi personajelor animate. Acestea prind viaţă prin vocile unor mari actori români: Gilda Manolescu (Maria), Medeea Marinescu (Mirabela), Ion Popescu Gopo (Moş Timp), Anda Călugăreanu (Oachi), Alexandrina Halic (Omide), Dem Rădulescu (Regele Omizilor).

Accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile.

Programul Caravanei filmului românesc – Cartea și filmul, la Călărași

SALA DE SPECTACOL „BARBU ȘTIRBEI”
a Centrului Județean de Cultură și Creație Călărași

Duminică, 30 mai, ora 18.00:
Concert folk WALTER GHICOLESCU

Duminică, 30 mai, ora 19.00:
ŞTEFAN CEL MARE – VASLUI 1475
Regia: Mircea Drăgan;
Scenariul: Constantin Mitru, Mircea Drăgan;
Cu: Gheorghe Cozorici, Gheorghe Dinică, Violeta Andrei, Florin Piersic, Ana Széles
(istoric / 1975 / 100 de min. )

Luni, 31 mai, ora 18.00:
ZÂMBET DE SOARE
Regia: Elisabeta Bostan; Scenariul: Vasilica Istrate
Cu: Carmen Galin, Mircea Diaconu, Bianca Brad, Tudor Petruţ
(comedie, muzical / 1988 / 83 min.)

Marți, 1 iunie, ora 17.00 :
MARIA MIRABELA
Scenariul şi regia: Ion Popescu Gopo
Cu: Gilda Manolescu, Medeea Marinescu şi (voci): Anda Călugăreanu, Mihai Constantinescu, Alexandrina Halic, Dem Rădulescu
(fantastic, muzical / 1981 / 65 min.)

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*