Cătălin Țibuleac, președintele Asociației Delta Dunării. FOTO Adrian Boioglu
Președintele Asociației Delta Dunării, Cătălin Țibuleac, a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la BizPLUS TV.
El vorbește despre ceea ce reprezintă parteneriatul public-privat în Delta Dunării, dar și despre ce înseamnă turismul sustenabil în această zonă.
Cătălin Țibuleac explică ce trebuie schimbat în legislația Rezervației pentru ca să nu mai apară probleme în Delta Dunării.
Președintele asociației prezintă și ce oportunități au oamenii de afaceri în Delta Dunării, dar și care au fost provocările întâmpinate de cei din sectorul HORECA din această zonă în perioada pandemiei.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Telekom Mobile oferă burse de studiu celor 10 câștigători ai celei de-a douăsprezecea ediții a programului de responsabilitate socială „Bursele Telekom”. Cei zece studenți cu rezultate academice excepționale la discipline cu profil real, care s-au […]
“Meowless și Garfield” sunt hackerii care au reușit să atace site-ul Consiliului Județean Cluj. Mesajul lor pentru autorități este simplu: “Toate fișierele au fost encriptate și un backup al site-ului a fost salvat. Daca vreți […]
FIDELIS V din 2024, ediția de toamnã, desfãșuratã între 2 – 11 octombrie 2024, a înregistrat trei recorduri notabile. Acestea sunt următoarele: valoare record a sumei investite, de peste 3,5 miliarde lei, depãșind recordul anterior stabilit […]
Be the first to comment