Marius Crivțonencu, armatorul navei MS Diana. FOTO Paul Alexe
Armatorul navei de croazieră MS Diana, Marius Crivțonencu, a fost invitatul jurnalistului Adrian Boioglu la BizPLUS TV.
Cu acest prilej, Marius Crivțonencu a povestit de ce a luat decizia de pleca din Delta Dunării, acolo unde a făcut croaziere anul trecut și a merge într-o croazieră pe ruta Orșova- Veliko Gradiște – Belgrad – Novi Sad (Serbia) și Vukovar (Croația).
De asemenea, el a povestit și amănunte despre nava de croazieră MS Diana. El a spus cum a cumpărat-o, ce modificări i-a adus, dar și ce înseamnă legat de costurile de operare.
Totodată, Marius Crivțonencu a mai declarat care sunt traseele și excursiile oferite în această croazieră, dar și tarifele pentru o vacanță pe Dunăre.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), instituţie aflată sub autoritatea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei (MLPDA), a recepționat, ieri, în comuna 1 Decembrie (jud. Ilfov), 21 de locuinţe sociale destinate comunităților de romi. Locuințele (9 […]
Ministrul antreprenoriatului și turismului, Constantin-Daniel Cadariu, extinde programul de consultări regionale în județele Prahova și Vrancea, în vederea identificării problemelor specifice pe care antreprenorii și operatorii economici din turism le întâmpină în activitate, precum și […]
Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unități administrativ-teritoriale a sumei de 8.133.111,64 de lei, pentru sprijinirea autorităților administrației publice locale în asigurarea continuității serviciului public […]
Be the first to comment