BIBI Touring: Creștere cu 3% a interesului turiștilor pentru vacanțe în România, în prima jumătate a anului 2024

Adi Voican, președintele BIBI Group4Travel. FOTO Mitică Raftu / BizPLUS
Adi Voican, președintele BIBI Group4Travel. FOTO Mitică Raftu / BizPLUS

În această perioadă estivală, când pe Riviera Românească sunt disponibile oferte last minute pentru majoritatea hotelurilor, turiștii români par să redescopere pofta de vacanță, totalul rezervărilor fiind cu 8% mai mare față de perioada similară a anului trecut, conform datelor BIBI Touring Touroperator, unul dintre cei mai importanți touroperatori specializați pe vacanțe turistice în România.

De altfel, această creștere, conform datelor Institutului Național de Statistică (INS), păstrează evoluția primei jumătăți a anului 2024, când numărul turiștilor a fost în medie cu 3% mai mare față de anul trecut, sosirile înregistrate în structuri de primite turistică din România, însumând 5786 mii persoane.

În ceea ce privește sosirile turiștilor străini care au vizitat România, în primul semestru din 2024, acestea au reprezentat 18,2% din totalul  cazărilor, iar durata medie a sejurului a fost de 2,1 zile, conform datelor INS.

Din perspectiva BIBI Touring Touroperator, turiștii au fost mai dornici în planificarea vacanțelor încă de la sfârșitul anului trecut, prin intermediul agențiilor de turism, programele “Înscrieri Timpurii” fiind preferate pentru reducerile cuprinse între 20-30% sau chiar mai mult.  Plata cu vouchere de vacanță a avut o pondere de aproape 30% din totalul rezervărilor, valoarea acestora la nivel național în 2023 fiind de aproape 2 miliarde de lei, din care 95% fiind deja decontate.

Pentru zona de litoral în sezonul 2024, turiștii au la dispoziție peste 4000 unități de cazare clasificate, cu 151.720 locuri, reprezentând 25% din totalul numărului de locuri din România. Evoluția este cu aproape 15% mai mare față de 2023, această creștere  datorându-se în principal unităților de cazare tip apartament și camere de închiriat, conform datelor Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Stațiunile din zona de litoral care s-au bucurat în prima jumătate a anului de cel mai mare număr de turiști, au fost: Mamaia, Eforie Nord și Venus, cu o pondere de 51% din totalul pachetelor vândute de BIBI Touroperator, în timp ce în zona de munte: Sinaia, Predeal și Poiana Brașov au reprezentat 57% din totalul rezervărilor, iar pentru balneo:  Băile Felix, Călimănești-Căciulata și Băile Herculane, au avut un procent de 68%, conform datelor BIBI Touring Touroperator.

Tot în această perioadă, pentru zonele de munte – balneo, rural, orașe și Delta Dunării cererea a fost în medie cu 10% mai mare pentru unități de cazare clasificate, față de perioada similară din 2023. La rândul lor, vacanțele tip city-break au înregistrat o creștere cu 8%, turiștii redescoperind dorința pentru  vacanțe în orașe care le oferă o varietate de activități și evenimente, marea majoritate dintre acestea, prin Organizațiile locale de Management al Destinației.

În primul semestru din 2024 a crescut interesul pentru ecoturism și activități în natură, programele dezvoltate prin departamentul BIBI Adventures bucurându-se de o creștere cu 15% a numărului de participanți față de prima jumătate a anului 2023. Printre cele mai apreciate activități au fost turele cu biciclete clasice sau electrice, drumețiile pe cărări de munte, sporturile pe apă  sau  festivalurile tip adventures, destinate atât  adulților cât și familiilor cu copii.

Românii în căutare de vacanțe au acordat o atenție sporită bugetului alocat sejurului și raportului calitate/preț, preferând unități clasificate superior, cu facilități și servicii incluse. Astfel, pentru zona de litoral, turiștii au preferat în procent de 32% unitățile clasificate de 3 stele și 41% pe cele de 4 stele, iar pentru zona de munte-balneo proporția este constantă, cu o pondere de 43%, atât pentru unitățile de 3 cât și pentru cele de 4 stele. S-a remarcat și o ușoară creștere a interesului pentru hotelurile clasificate la 5*, aproape 10% dintre turiștii români optând pentru vacanțe în aceste hoteluri.

“Prima parte a anului 2024 s-a dovedit plină de provocări pentru turismul romanesc. După un început foarte bun în ianuarie și februarie, cu o creștere a cererii de 20% s-au înregistrat  scăderi în lunile mai și iunie și o ușoară revenire în iulie.

Cifrele de la statistică reflectă această stagnare, sau o foarte ușoară creștere.  Să sperăm că pentru ultimul semestru lucrurile se vor îmbunătății, având în vedere că suntem într-un an electoral iar miza va fi reprezentată de alegerile prezidențiale și parlamentare.” a declarat Adrian Voican, președinte Bibi Group4Travel.”

Pentru ultimul semestru al anul 2024, BIBI Touring Touroperator estimează o creștere a tarifelor cu 5-10% față de perioada similară din 2023 și o durată medie a sejurului de 2,9 nopți pentru pentru zona de munte – balneo. Programele “Înscrieri Timpurii” pentru sărbătorile de iarnă, lansate încă de luna trecută, se bucură de un real succes, turiștii români fiind interesați de petrecerea Crăciunului și Revelionului, în destinații cu tradiții autentic românești.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*