Auchan anunță că a remediat neregulile găsite în urma unui control ANPC

FOTO Auchan

Auchan a anunțat că a remediat neregulile găsite în urma unui control ANPC și solicită acestei instituții redeschiderea zonelor supuse verificărilor.

Auchan a transmis printr-un comunicat de presă că își asigură clienții că va crește și mai mult  gradul de vigilență și de vigilență în această perioadă.

“Confirmăm faptul că reprezentanți ai ANPC au derulat astăzi un control în câteva magazine. Autoritatea ne-a sesizat mai multe aspecte, diferite de la un magazin la altul, a căror remediere a fost dispusă imediat, fiind deja finalizată în cea mai mare măsură. Urmează să transmitem către OPC București, mâine dimineață, solicitările ce se impun în vederea redeschiderii către consumatori a zonelor supuse controlului din magazinele în cauză.

Toate magazinele noastre au sisteme de audit și control al calității, avem implementată respectarea standardelor ISO pentru managementul calității –  fiecare hipermarket beneficiind și de un responsabil de calitate dedicat acestora – toate cu scopul de a răspunde cât mai bine prevederilor legale. De asemenea, magazinele noastre respectă măsurile pentru protecție sanitară împotriva Covid-19.  Ne asigurăm clienții că vom crește și mai mult gradul de vigilență și control în această perioadă”, a transmis Auchan.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*