Atelierul de practică, un nou proiect educațional, a primit finanțare europeană

Atelierul de practică. FOTO Junior Achievement România
Atelierul de practică. FOTO Junior Achievement România

Proiectul “Atelierul de practică” promovează un concept de actualitate, care propune colaborarea directă a unităților de învățământ cu mediul de afaceri local și are ca obiectiv facilitarea tranziției de la educație la piața forței de muncă pentru un număr de peste 800 de elevi, prin dezvoltarea unor modele de bună practică în conexiune directă cu cerințele comunității de afaceri.

Tinerii din liceele cu profil vocațional și tehnologic din Regiunea Nord-Est a României vor beneficia de cursuri de competențe profesionale, antreprenoriale și educație financiară, o parte dintre ei urmând cursuri de calificare susținute de profesioniști din comunitatea de afaceri locală, interesată în dezvoltarea aptitudinilor celor interesați pentru ocuparea viitoarelor locuri de muncă, valorificându-se în acest fel, în mod optim, timpul destinat practicii.

Prin implementarea proiectului, se urmărește crearea unui suport sustenabil pentru desfășurarea activităților de practică în școli și includerea elevilor în programe specifice de formare antreprenorială, educație economică și financiară, dezvoltarea de abilități pentru joburi noi, abilități ITC și o mai bună orientare profesională, adaptată cerințelor actuale ale pieței muncii.

Proiectul include training-uri cu certificare ANC pentru elevi și profesori, activități practice corelate cu profilul școlii și facilitarea colaborării cu mediul de afaceri local, prin interacțiune directă între elevi și antreprenori și dezvoltarea parteneriatelor publice-private de lungă durată cu școlile din care provin tinerii. În cadrul acestor parteneriate se vor crea de asemenea ateliere antreprenoriale – modele de practică, prin utilarea atelierelor școlare cu echipamente specifice formării în anumite meserii.

La finalul programului de formare 42 de elevi pot fi angajați de către firmele partenere, iar comunicarea continuă dintre unitățile de învățământ, tineri și companiile locale va fi asigurată în continuare prin dezvoltarea unei aplicații online specifice/dedicate.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*