Analiză e-commerce 2Performant: În prima jumătate a anului, românii au început să cumpere iar haine de stradă și birou și au cheltuit online cu 22,3% mai mult decât anul trecut pe produse de fashion

Raluca Negrea, Country Manager România și Bulgaria 2Performant. FOTO Fabrica de PR

Valoarea vânzărilor pentru magazinele online din categoria Fashion din platforma 2Performant.com a crescut cu 22,3% în prima jumătate a lui 2021 față de aceeași perioadă a anului trecut. Românii alocă mai mult și pentru coșul mediu de cumpărături pentru articole Fashion: 46,87 euro fără TVA, mai mult cu 20,8% față de primele șase luni ale anului trecut

Revine apetitul pentru haine de stradă, de evenimente sau pentru birou

O categorie considerată de mulți specialiști cea mai matură din comerțul online, cu comportamente de cumpărare specifice, puternic influențate de pandemie, categoria Fashion a cunoscut în primele șase luni ale acestui an o creștere a valorii vânzărilor cu 22,3% față de aceeași perioadă a anului trecut, ajungând la 6,81 milioane de euro fără TVA, conform datelor disponibile în platforma 2Performant.com. Compania de tehnologie 2Performant, liderul pieței de marketing afiliat din România, listată pe piața AeRO a BVB (simbol bursier 2P), observă creșteri în valoarea vânzărilor pentru produsele din categoria Fashion, dar și în valoarea medie a coșului de cumpărături pe acest segment, în prima jumătate a acestui an.

Conform datelor disponibile în platforma de marketing afiliat 2Performant.com, în perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2021, a crescut și valoarea medie a coșului de cumpărături (AOV) pentru articolele de Fashion la 46,87 euro fără TVA, cu 20,8% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. În același timp, aproape 72% din vânzările din categorie în primele șase luni ale anului sunt făcute de pe device-uri mobile, în timp ce aproximativ 27% de pe desktop, în timp ce valoarea coșului de pe desktop rămâne mai mare cu 14,6% față de cea de pe mobil. Martoră a schimbărilor produse de pandemie, categoria Fashion surprinde foarte bine interesul românilor pentru achiziții de produse care servesc stilului lor de viață. Dacă anul trecut, în plină pandemie, aceștia au cumpărat haine de casă sau pentru sport și activități în natură, noul context al anului 2021 cu reluarea anumitor activități și evenimente i-a determinat pe români să cumpere haine de stradă și ocazii (nunți, botezuri), pentru birou, pe fondul revenirii unor angajați la lucrul la birou, dar și încălțăminte.

Categoria Fashion a înregistrat creșteri în comerțul online de la lună la lună în 2021, atât ca valoare a vânzărilor, cât și ca valoare medie a coșului de cumpărături. Luna martie a anului în curs a adus o creștere consistentă a numărului de vânzări, cu peste 45%, și o valoare a vânzărilor mai mare cu 66% față de martie 2020, când românii se aflau la început de pandemie. Luna martie este în mod tradițional o perioadă foarte bună pentru comerțul online, mai ales pentru categoria Fashion, care a fost afectată anul trecut dar și-a revenit anul acesta cu ajutorul unui coș de cumpărături de valoare mai mare. De asemenea, luna martie 2021 a înregistrat și o cerere semnificativă pentru încălțăminte.

În primăvara lui 2021 s-a simțit în online și prezența clienților cu o putere de cumpărare mai mare și interes pentru branduri mai scumpe. În intervalul aprilie – mai 2021 valoarea medie a coșului de cumpărături a crescut cu peste 33% față de aceleași luni ale anului anterior, când România era în lockdown. Deși numărul vânzărilor în aceste două luni este mai mic ca anul trecut, coșul de cumpărături cu articole diferite de anul acesta are o valoare semnificativ mai mare. Cu alte cuvinte, românii au trecut de la haine de casă, la haine de stradă.

În iunie 2021, odată cu relaxarea restricțiilor și reluarea evenimentelor, dar și a vacanțelor și călătoriilor, datele din platforma 2Performant.com indică un interes crescut pentru produsele din categoria Fashion, cu o preferință pentru hainele și accesoriile pentru evenimente, în special pentru botezuri și nunți. Valoarea vânzărilor în această lună a crescut cu peste 40% față de iunie 2020, iar traficul adus magazinelor online din platformă este și el cu 21,2% mai mare.

În platforma de marketing afiliat 2Performant.com 133 de magazine online din categoria Fashion au fost active în primele șase luni ale anului și au colaborat cu specialiști în digital care le promovează produsele pentru a genera vânzări. În acest interval, pentru fiecare euro investit în marketingul afiliat, un magazin online a câștigat în medie 12,54 euro, cu 24,3% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut. Rata de conversie la nivelul categoriei Fashion a fost în acest interval de 2,04%. De asemenea, comisionul câștigat de afiliați la fiecare vânzare din categoria Fashion a fost în medie de 8% în primele șase luni ale anului.

„Într-adevăr, pandemia a rescris regulile, iar categoria produselor Fashion a reflectat foarte bine în comerțul electronic schimbările de consum ale românilor în această perioadă și preferința pentru anumite articole adecvate stilului de viață impus de context. În marketingul afiliat, categoria Fashion reprezintă o nișă aglomerată, cu multe provocări pentru specialiștii în digital care colaborează cu magazine online de profil și care trebuie să dea dovadă de multă creativitate pentru a obține rezultate, traduse în trafic și vânzări pentru aceste magazine. Tocmai de aceea afiliații cu rezultate în această categorie, cea mai matură din comerțul online, muncesc foarte mult, inovează des și sunt consecvenți”, explică Raluca Negrea, Country Manager România și Bulgaria 2Performant.

În platforma de marketing afiliat 2Performant.com, în categoria Fashion se regăsesc magazine online precum: answear.ro, fashiondays.ro, dyfashion.ro, epantofi.ro, depurtat.ro, otter.ro, starshiners.ro, footshop.ro, zonia.ro, manzara.ro, astratex.ro, sneakerindustry.ro, ccc.eu, wevelvet.ro. Cele mai noi lansări în categorie sunt magazinele ccc.eu, reserved.com, vgeneration.ro. Magazinele online din platformă colaborează cu afiliați, cele mai întâlnite tipuri pe categoria Fashion fiind: PPC, CSS, cashback-uri, creatori de conținut care fac review-uri de produse și sugestii de ținute, inițiatori/ manageri de comunități pe teme legate de modă și stil de viață, specialiști sau antreprenori în digital, dar și companii mari precum bănci cu programe de cashback.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*