VIDEO Gunoaiele din municipiul Călărași nu au mai fost ridicate de câteva zile. Operatorul de salubritate a cerut majorarea tarifelor, iar primăria a refuzat

Gunoaie în Călărași

Gunoiul menajer din municipiul Călărași nu a mai fost ridicat de câteva zile, după ce operatorul de salubritate a cerut majorarea tarifelor, iar primăria a refuzat acest lucru, spunând că nu va ceda acestui șantaj.

Operatorul de salubritate din Călărași, REBU, dorește majorare tarifelor și, pentru că Primăria Călărași a refuzat, și-a retras toate mașinile de colectat gunoi.

Administratorul public al municipiul Călărași, Eduard Grama, a anunțat că Primăria își menține poziția și anunță populația că tariful rămâne același ca până în prezent.

„Asistăm la un șantaj din partea operatorului de salubritate REBU. Primăria municipiului Călărași își menține poziția și anunță populația că tariful rămâne același, chiar cu riscul rezilierii contractului.

Nu este prima dată când autoritatea locală se confruntă cu o lipsă de respect din partea REBU, care a dispus retragerea de pe teren a tuturor mașinilor care colectează gunoiul”, a precizat administratorul public al municipiului Călărași, Eduard Grama.

El spune că acesta este un atac la sănătatea locuitorilor municipiului Călărași, iar gunoaiele care au împânzit orașul generează nemulțumire în rândul populației.

„O situație de neacceptat, care va atrage rezilierea contractului”, a mai spus Eduard Grama.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*