Vicepreședintele Băncii Mondiale a apreciat nivelul înalt recent de creștere economică al României

Bani pentru finanțări. FOTO moerschy
Bani pentru finanțări. FOTO moerschy

În prima sa vizită oficială în România, Anna Bjerde, vicepreședintele Băncii Mondiale pentru Europa și Asia Centrală, a apreciat nivelul înalt recent de creștere economică al țării, precum și răspunsul eficient al țării la criza economică și la cea din domeniul sănătății generate de pandemia de COVID-19. Se așteaptă ca aceste eforturi să faciliteze o creștere economică în 2021 la niveluri similare cu cele de dinainte de pandemie.

În timpul vizitei sale, Bjerde a reafirmat angajamentul Băncii Mondiale de a sprijini România pentru o redresare post-pandemică prietenoasă cu mediul, rezilientă și incluzivă. Bjerde a subliniat necesitatea implementării unor reforme structurale ambițioase și a consolidării fiscale, asigurând sprijinul celor mai vulnerabili membri ai societății, precum și consolidarea instituțiilor țării. Bjerde a mai subliniat, de asemenea, sprijinul continuu al Băncii Mondiale pentru punerea în aplicare a Strategiei naționale pentru integrarea romilor.

„Înainte de pandemie, România a cunoscut una dintre cele mai rapide rate de creștere economică din Uniunea Europeană (UE) și o reducere semnificativă a sărăciei,” a spus doamna Bjerde. „Dar țara are nevoie de instituții mai puternice și de disciplină fiscală pentru a menține o creștere economică de care să beneficieze toți cetățenii. Este important ca România să își îmbunătățească urgent reziliența în fața dezastrelor naturale și a schimbărilor climatice, pentru o redresare echitabilă și sustenabilă.”

Vizita a avut loc în perioada 12-14 iulie și a inclus întâlniri la nivel înalt și discuții aprofundate cu autorități publice, societatea civilă, sectorul privat și parteneri de dezvoltare. Doamna Bjerde s-a întâlnit și cu președintele României, Klaus Iohannis, pentru a discuta despre eforturile continue de redresare ale României, inclusiv despre reformele în sectorul educației în urma provocărilor generate de pandemie. Cu premierul Florin Cîțu și alți membri ai cabinetului acestuia, doamna Bjerde a discutat despre Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) și reforme prioritare pentru a încuraja o redresare durabilă din punct de vedere fiscal, ce protejează mediul înconjurător și care este favorabilă incluziunii sociale în țară.

“Fondurile ce urmează să fie accesate prin PNRR, precum și prin intermediul Fondurilor Structurale și de Investiții Europene din perioada de programare 2021-2027, oferă o oportunitate fără precedent pentru România, în dezvoltare și reforme din sectoare cheie”, a declarat Florin Cîțu, prim-ministrul României. “Vom continua să lucrăm cu Banca Mondială și să finalizăm implementarea cu succes a reformelor,” a mai anunțat premierul Florin Cîțu.

Vizita a marcat semnarea unui nou Memorandum de Înțelegere (MoU) între Banca Mondială și Guvernul României pentru furnizarea asistenței tehnice până în anul 2029. În cadrul acestui Memorandum, Banca Mondială va sprijini guvernul în eforturile sale ce urmăresc convergența României la standardele UE, încurajarea prosperității în cadrul întregii societăți, reducerea sărăciei, promovarea incluziunii sociale și consolidarea capacității generale a administrației publice.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*