Lățimea maximă a vehiculului este de 4,1 m, viteza de deplasare urmând a fi adaptată condițiilor de trafic. Menționăm că în conformitate cu OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În portul Constanța, în acest moment, din cele trei barje licențiate pentru efectuarea serviciului de aprovizionare combustibili la nave (bunkeraj), doar două mai efectuează acest serviciu, iar cea de-a treia și-a încetat activitatea acum câteva […]
Companiile E-Distribuție, operatorii de distribuție a energiei electrice din cadrul grupului Enel, au investit în 2022 aproximativ 106 milioane de lei din fonduri proprii în proiecte de înaltă tensiune din București, Ilfov și din regiunile […]
IVECO, pionier și lider al industriei automotive, a înregistrat o creștere cu 13.5% a cifrei de afaceri în 2022, ocupând poziția a doua în piața vehiculelor comerciale de la noi, pentru al patrulea an consecutiv, […]
Be the first to comment