Studiu CIEL România: 52% dintre clienții cu magazine fizice și-au lansat magazine online în pandemie

Roxana Epure

Mai mult de jumătate (52%) dintre antreprenorii români care dețineau magazine fizice au lansat magazine online în pandemie, considerând că este o afacere mult mai sigură în contextul actual, arată o analiză CIEL România, unul dintre cei mai importanți producători de software pentru antreprenori. Trendul de mutare a magazinului în online sau de creare a unui eshop este unul ascendent și în acest an, mulți dintre antreprenori preferând chiar să renunțe la prezența în marketplace-uri pentru a avea propriul magazin virtual.

În plus, în 2020, compania a înregistrat o creștere anuală totală de 220% de clienți noi pentru CIEL eCommerce, soft pentru gestionarea stocurilor şi a comenzilor online şi pentru livrarea produselor.

Dintre clienții CIEL România, circa jumătate sunt companii de dimensiuni medii, retaileri de fashion, cosmetice, alimente, flori, care alocă bugete de până la 1500 de euro. Majoritatea dețin deja un site și au nevoie doar să integreze softul din spatele site-ului cu softul de e-commerce.

”Trendul de mutare a magazinelor fizice în online și de creare a magazinelor virtuale, este în continuare ascendent și în acest an. Pandemia ne-a demonstrat că putem cumpăra online orice, așadar vor apărea tot mai multe magazine nișate, mai mici, și din punctul de vedere al volumului de produse din ofertă dar și din punct de vedere vânzări. Este vizibilă tendința antreprenorilor de a investi tot mai mult în eficientizare prin automatizări menite să simplifice munca, să furnizeze o evidență exactă a stocurilor și să asigure onorarea tuturor comenzile primite”, declară Roxana Epure, Managing Partner CIEL România.

Datele CIEL România mai arată că în pandemie 25% dintre clienții soluției de ecommerce și-au lansat propriile magazine online, deși nu aveau în planul de business acest lucru, pentru a nu mai depinde în totalitate de vânzarea prin marketplace-uri. Unii dintre aceștia susțin că doresc să renunțe complet la listarea în marketplace-uri, deoarece o consideră destul de costisitoare. Prezența într-un marketplace oferă vizibilitate brandului, însă o parte din antreprenori preferă să investească mai mult în promovarea pe Google sau Facebook și să atragă potențialii cumpărători direct în propriul magazin virtual.

“Piața de ecommerce din România cunoaște cea mai mare și rapidă creștere de până acum. Pandemia a accelerat expansiunea acestei piețe, fiind create mai multe magazine online în perioada iunie 2020-iunie 2021 decât în 2019. Cererea pentru soluția CIEL de gestionare a magazinelor online s-a dublat în pandemie, pentru că mulți proprietari de magazine fizice și-au lansat magazine online, iar cele existente au înregistrat volume foarte mari de vânzări și au avut nevoie de un soft mai puternic, care să susțină toate procesele, să automatizeze și să simplifice activitatea de gestionare a stocurilor și a comenzilor.

Deși vânzarea are loc online, încă există în spate muncă manuală care consumă timp și generează adesea greșeli ce afectează business-ul. În multe afaceri importul de comenzi (realizate de clienți în magazinul virtual) sau emiterea facturilor către aceștia sunt încă realizate manual. De asemenea, încă există magazine online  unde actualizarea stocurilor în gestiune nu se face în timp real: odată ce sunt plasate comenzi online, un angajat trebuie să urmărească numărul acestora și să actualizeze manual fiecare comandă, iar la sute de comenzi pe zi acest lucru este aproape imposibil. Însă remarcăm tendința clară de investiție în automatizări pentru magazinele virtuale, deoarece orice investiție înseamnă reducerea costurilor și fidelizarea clienților, deci vânzări mai mari”, declară Roxana Epure.

Dacă în urmă cu câțiva ani, antreprenorii considerau că dezvoltarea afacerii lor online depinde aproape exclusiv de marketing, produs, promovare, în pandemie ei au devenit mult mai pragmatici și au conștientizat că dezvoltarea afacerii începe de la ceea ce se întâmplă în spatele magazinului online (gestiune stocuri, facturare automată, transfer de comenzi automat în gestiune etc), continuă cu procesul de cumpărare al clientului  și se încheie cu servicii post-vânzare.

În ultimii ani, arată datele CIEL România, tot mai mulți antreprenori din zona de e-commerce solicită adăugarea de noi funcționalități în softul de ecommerce pentru a gestiona mai eficient stocurile, comenzile și procesul de achiziție. Astfel, în pandemi, cererea pentru îmbunătățiri în soft a crescut cu 30%. Clienții cer în special modificări în soft care să scurteze timpul alocat pentru finalizarea comenzii, respectiv să simplifice procedura de plasare a comenzii și efectuare a plății.

Despre CIEL România

Fondat în anul 1991 CIEL România, dezvoltatorul primului ERP cu inteligenţă artificială, este unul dintre cei mai mari producători de softuri pentru antreprenori şi contabili, create prin tehnologii moderne şi actualizate la zi în funcţie de schimbările legislativ-fiscale. Adresate companiilor mari şi medii, softurile CIEL România sunt folosite cu precădere în retailul online, retailul tradiţional, producţie, distribuţie şi servicii, pentru a automatiza activităţi repetitive consumatoare de timp şi a optimiza procesele şi previziunile de business. CIEL România are peste 7.000 de clienți, cu o medie de 5 useri per companie.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*