Rompetrol Rafinare investește în siguranță – autospeciale moderne pentru rafinăria Petromidia

Mașină de pompieri la rafinăria Petromidia. FOTO Rompetrol

Rompetrol Rafinare continuă investițiile în echipamente și autospeciale de intervenție de ultimă generație, parte a eforturilor constante de a menține un grad ridicat de siguranță pentru angajați, instalații și mediul înconjurător.

În rafinăria Petromidia a fost înnoită flota de intervenție cu două autospeciale de pompieri și două autocisterne de transport spumogen, special achiziționate pentru a completa sistemul semi-fix de stingere de pe rezervoarele de produse petroliere.

„Prin acest proiect, am reușit să integrăm mijloace tehnice de ultimă generație, care ne vor ajuta în consolidarea capacității de intervenție și în creșterea nivelului de protecție pentru angajați, comunitate și infrastructura critică pe care o deservim. Noile autospeciale sunt echipate cu tehnologii moderne, adaptate celor mai înalte cerințe actuale de intervenție și prevenție și vor contribui la reducerea timpilor de reacție, indiferent de situație”, a declarat Sorin Graure, Directorul General al Rompetrol Rafinare.

Autospecialele de pompieri sunt echipate cu rezervoare de mare capacitate pentru apă și spumogen, iar pompele lor asigură un debit ridicat la presiuni adecvate intervențiilor. Tunurile de apă și spumă, montate pe autospeciale, pot realiza rotații complete la 360 de grade și permit o refulare puternică, necesară pentru acoperirea eficientă a zonei de acțiune.

De asemenea, autocisternele pentru transportul spumogenului asigură o durată extinsă de intervenție datorită cantității disponibile de spumogen, care, amestecat cu apa, generează spuma utilizată ca agent de înăbușire a incendiilor. Fiecare autocisternă are o capacitate de 17.000 de litri.

Pentru a crește eficiența intervențiilor, pe platforma Petromidia a început tranziția de la un sistem fix de stingere a incendiilor la unul semi‑fix. Mai exact, se efectuează trecerea de la echipamente de intervenție statice, la unele în care autospeciale și autocisternele furnizează agentul de stingere a incendiilor. În acest nou model, autospeciala de pompieri se conectează direct la rețeaua de conducte destinată stingerii incendiilor la rezervoare, la hidrant și la autocisterna de spumogen, pompând un amestec de apă și spumogen, atât pe capacul rezervorului, cât și în cuva de retenție.

Achiziția autospecialelor completează pachetele de măsuri de siguranță implementate în cele două rafinării ale Grupului KMG Internațional – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești, pentru asigurarea unui grad cât mai crescut de siguranță atât a angajaților, cât și a operațiunilor.

Printre acestea se numără modernizarea echipamentelor esențiale, schimbarea detectoarelor de fum și sistemelor de detectare a gazelor sau achiziția de sisteme de comunicare moderne cu GPS, care permit localizarea rapidă a persoanelor în cazul în care situația o impune.

Toate acestea fac parte din procesul continuu de îmbunătățire și actualizare a programelor generale de siguranță și securitate din cadrul Rompetrol Rafinare.

Acționarii semnificativi ai Rompetrol Rafinare SA sunt KMG International (54,63% – direct și indirect) și Statul Român prin Ministerul Energiei (44,7%).

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției, companiei sau agenției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația BizPLUS.ro, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe bizplus.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*